Au mai rămas doar câteva zile până la debutul unei noi ediții Ceau, Cinema! Astfel, pe 22 iulie, toată lumea este invitată la deschiderea evenimentului. Festivalul se va desfășura în diferite spații culturale din oraș precum Casa Artelor, Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul, Ambasada și altele. De asemenea, proiecții vor avea loc și la cinematograful din Gottlob. Organizatorii au anunțat deja lista peliculelor de care se vor putea bucura cinefilii, dar surprizele nu se încheie aici. Pentru spectatori s-au pregătit și scurtmetraje și animați.
La cea de-a doua ediție Ceau, Cinema! se vor putea vizualiza 14 scurtmetraje selectate cu mare atenție de organizatorii festivalului de film DOK Lepzig. Timișorenii se vor putea bucura de ele joi, 23 iulie, de la ora 18, la Ambasada, respectiv ora 20, la Casa Artelor.
Amatorii de scurtmetraje de animație se vor putea delecta cu o secțiune de acest tip numită „Vinerea animată”. Animațiile au fost selectate cu mare atenție de Felix Petrecu. Pentru cinefili acesta a pregătit „o zi” de animații vesele și „o noapte” cu subiecte mai întunecate sau psihedelice. „Vinerea animată” va avea loc pe 24 iulie, la Ambasada, de la ora 18 și de la ora 22. Tot în cadrul secţiunii „Vinerea animată”, spectatorii vor mai putea urmări filmul „Jean, băiatul lunii” proiectat în 24 iulie, de la ora 22, în curtea Casei Artelor.
Pentru cei care vor să descopere de aproape lumea animației s-a pregătit și „AnimAtelier”, un workshop la care va participa Alba Cazacu, motion designer, producător și specialiști în efecte vizuale.
Alături de el se va afla și Dan Ungureanu, ilustrator și autor. Publicul va putea să-i întâlnească vineri, 24 iulia, la Ambasada de la ora 18.
Articole pe aceeași temă:
Ceau, Cinema! si-a anuntat programul complet! Urmeaza cinci zile cu si despre film
Citiți principiile noastre de moderare aici!