Nicolae Robu are în continuare două apartamente în Timișoara, ambele cumpărate împreună cu soția, unul de 94 mp luat în 1991 și altul de 85 mp luat în 2004. A rămas cu cele trei mașini vechi din dotare: un Cielo fabricat în 2003 și două Renault – unul Laguna 2 din 2001 și altul Latitude din 2013. Edilul-șef specifică la ambele autoturisme Renault că sunt „second hand”.
Spre deosebire de anul trecut, primarul Timișoarei are mai puțini bani în bancă. În contul curent deschis încă din 2002 are doar 10.683 de lei, pe când anul trecut avea aproape 30.000 de lei. Au scăzut și sumele pe care Florica Robu, soția primarului, le are în conturi, în total nici 6.200 de lei, față de anul trecut când avea peste 11.000 de lei.
Deși are mai puțini bani în bănci, familia Robu a avut în 2018 un venit de aproape 312.000 lei. La un simplu calcul, putem vorbi despre aproape 26.000 de lei intrați în casa Robu în fiecare lună. Mai precis, Robu a încasat anul trecut 150.048 lei de la primărie (peste 12.500 lei lunar – n.r.), 151.651 lei ca profesor la Universitatea Politehnica și 9.960 de lei de la AOȘR București, ca membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România.
Pe 2017, primarul Timișoarei a primit un total de 151.129 lei de la primărie (80.832 lei/an în 2016 – n.r.), 145.418 lei de la UPT și 10.044 lei de la AOȘR București. I-a scăzut puțin salariul de primar, dar i-a crescut venitul încasat de la UPT.
Florica Robu a avut o pensie anuală de 27.104 lei, față de 24.005 lei cât a încasat în 2017, iar familia Robu a mai încasat 4.347 lei din închirierea unui apartament.+
Rămâneți pe TION, vom reveni și cu alte informații despre averile celor din Primăria Timișoara
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/averile-sefilor-din-primaria-timisoara-salariul-lui-robu-aproape-s-a-dublat-iar-contul-din-banca-a-crescut/2063998
Citiți principiile noastre de moderare aici!