Noua clădire este finanțată de Banca Mondială și s-a stabilit deja suma pe care această instituție, prin Ministerul Sănătății, o va aloca acestui proiect. Este vorba de 9,5 milioane de euro.
„Această sumă a fost propusă. Noi vom primi acești bani prin Ministerul Sănătății, de la Banca Mondială. Am avut o videoconferință cu Ministerul Sănătății, care se ocupă de proiecte finanțate de Banca Mondială. Pentru finanțare vom primi 5 milioane de euro pentru UPU, 3 milioane pentru Mari Arși și 1,5 milioane pentru Terapie Intensivă, de la Banca Mondială. Banii vor veni foarte repede. În cursul acestui an sută la sută va demara licitația pentru acest proiect. Noi sperăm ca în acest an să înceapă și construcția”, spune Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara.
Noua clădire care urmează să apară în zona Spitalului Județean din Timișoara va fi amplasată între actuala clădire principală a unității sanitare, Casa Austria și Ortopedie. În noua clădire este prevăzută o structură care la bază să aibă Unitatea de Primiri Urgențe, de unde se pot îndrepta direct cazurile spre toate secțiile, Ortopedie, Casa Austria, Spitalul Județean.
Imobilul va adăposti și o nouă secție de arși, dar și o nouă secție de Terapie Intensivă.
Deși, inițial, de când se vorbește despre acest proiect, intenția era ca noua clădire să găzduiască și noua maternitate a Timișoarei, acum planurile s-au schimbat. Noua maternitate va fi o clădire separată, lângă Casa Austria, care va fi legată de noua construcție a Unității de Primiri Urgențe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!