Incidentul s-a petrecut miercuri dimineața, pe strada Gladiolelor din Timişoara, în zona Sălii Constantin Jude. Bărbatul şi-a scos maşina din garaj fără să pornească motorul, a tras-o. Garajul său este în partea de sus a unei pante. Când a văzut că autoturismul se duce în jos, la vale, spre uşa unui alt garaj, în loc să se ferească din calea mașinii a încercat să o oprească. Aşa a ajuns să fie prins sub autovehicul. Vecinii povestesc că omul obișnuia să își scoată astfel mașina din garaj pentru a nu consuma combustibil.
Bărbatul a fost scos de sub mașină de medici și pompierii de la descarcerare. Echipele de salvare au folosit perne de aer ca să poată ridica mașina. Omul avea unul dintre picioare prins sub puntea din spate a autoturismului. El a fost transportat la Spitalul Județean de un echipaj SMURD, fiind în stare gravă, dar conștient.
UPDATE. Bărbatul, în vârstă de 74 de ani, a decedat la spital.
Citiți principiile noastre de moderare aici!