Music Travel Festival va avea loc în perioada 17 – 19 iunie, la Herneacova, localitate aflată la doar câțiva zeci de kilometri de Timișoara. Aici vor urca pe scenă o mulțime de artiști talentați atât din țară, cât și de peste hotare. După ce au anunțat concerte cu Ada Milea, Șuie Paparude, Robbin and The Backstabbers și mulți alții, organizatorii au acum vești noi.
Astfel, la Herneacova, va cânta nimeni alta decât Bebe, îndrăgita artistă spaniolă care se află în spatele unor melodii de succes precum „Siempre me quedara” sau „Respirar”. Bebe este cunoscută în toată lumea pentru talentul său, având concerte în diferite țări. De asemenea, artista are în palmares un Latin Grammy Award pentru Best Artist în 2005 și alte cinci nominalizări, inclusiv Best Latin Rock, Urban or Alternativ, pentru albumul „Y”, în 2010.
Tot la Music Travel va urca pe scenă și Yoav. Vorbim despre un artist din Israel, a cărui carieră a început în anul 2008.
Până acum, au mai fost anunțați la Music Travel artiștii: Ada Milea, Alexandru Usurelu, Basska, Beck Corlan, Emeric Imre, Fără Zahăr, Golan, Grimus, Les Elephants Bizzares, Nopame, Șuie Paparude, The Case, Robin and the Backstabbers, Teo Milea, Yoav și Bebe.
Abonamentul la festival costă 69 de lei.
Video: Youtube
Citiți principiile noastre de moderare aici!