Vizați au fost toți cei care circulă pe două roți, motocicliști, mopediști, dar în special bicicliști. Și asta, pentru că aceștia din urmă au fost implicați în 22 de accidente, soldate cu rănirea gravă a opt persoane și rănirea ușoară a altor 13, de la începutul anului până în prezent, în județul Timiș.
„Astfel, poliţiştii au întocmit 3 dosare penale şi au aplicat 232 de sancţiuni contravenţionale, 103 dintre acestea fiind pentru bicicliştii care nu au respectat prevederile legale, iar alte 5 pentru motociclişti. Totodată, în cadrul acţiunii, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 12 permise de conducere”, povestesc oamenii legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!