Începând de luni, 15 august, ora 10, la Stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara, lângă vestiare, se vor pune în vânzare abonamentele pentru sezonul 2011-2012 al Ligii a II-a. Fanii echipei Poli vor putea achiziţiona policarduri la preţurile de: 90 de lei la peluze, 140 de lei la tribunele I şi II, 250 de lei la tribuna 0, 2.000 de lei la loje şi 3.000 de lei la VIP.
Până miercuri, 17 august, inclusiv, cei care au avut abonamente în stagiunea trecută pot să îşi păstreze locul. De asemenea, primele 100 de persoane care îşi fac policard vor primi cadou câte o cartelă reîncărcabilă de telefonie mobilă.
FC Politehnica Timişoara a anunţat şi care va fi preţul biletelor clasice pentru intrarea la meciuri. Astfel, tarifele practicate pentru achiziţionarea tichetelor de acces la jocurile lui Poli din sezonul 2011-2012 vor fi: 8 lei la peluze, 12 lei la tribunele I si II, 20 de lei la tribuna 0, 150 de lei la loja, 200 de lei la VIP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!