Incidentul s-a petrecut pe strada Doctor Iosif Nemoianu, vizavi de Spitalul de Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara. Șoferul unui autoturism Toyota a ales să își parcheze mașina pe trotuarul de lângă spital, însă, pentru că nu avea loc suficient, partea din spate a autoturismului a rămas pe carosabil. Nu și-a dat seama că a blocat complet circulația tramvaielor, care nu mai aveau loc să treacă de mașina parcată. Mai multe garnituri au fost blocate din cauza bizonului, iar într-un final circulația a fost reluată după ce mai multe persoane au împins mașina pentru a putea face loc tramvaielor.
Polițiștii de la Secția 1 încearcă acum să identifice persoana care a condus autoturismul și care până la ora redactării acestui material nu era de găsit.
Sursa foto: Facebook/Radare Timisoara + Județ
Citiți principiile noastre de moderare aici!