Adunarea Europeană pentru Afaceri din Oxford, Marea Britanie, derulează un program pentru sprijinirea dezvoltării oraşelor şi regiunilor prin investiţii şi sporirea atractivităţii investiţionale: „The Prime Business Destinations Programme”.
În acest context, de „Promovarea a oraşelor viitorului”, sunt evidenţiate principalele destinaţii pentru afaceri, stabilite de de un grup de experţi. Aceştia evaluează potenţialul economic şi investiţional al oraşului, precum şi proiectele şi politicile investiţionale pentru sectoarele prioritare.
„Timişoara a intrat în acest program şi astfel este inclusă în categoria destinaţiilor principale pentru investiţii în registrul AEA, atestată prin certificatul de destinaţie principală pentru investiţii și titlul aferent. Astăzi, la Londra, Timişoara primeşte acest certificat şi fanionul EBA (Europe Business Assembly)”, a anunţat, marţi, primarul Nicolae Robu, care a ţinut să precizeze că primăria nu a plătit nicio taxă pentru a beneficia de o astfel de distincţie.
Care vor fi totuşi beneficiile pentru oraş în urma acordării acestui titlu?
Timişoara ar urma să beneficieze de suport pentru proiectele de investiţii (pe siturile oficiale ale AEA și ale partenerilor săi, în revista online „The Leader Times and The Socrates Almanac”, în prezentările privind orașele atractive pentru investiţii, ca parte a misiunii economice și summit-urilor AEA) şi ar urma să fie organizate întâlniri naţionale, regionale și internaţionale pentru promovarea afacerilor în oraș la care să participe experţi și specialiști din partea AEA.
Un alt beneficiu ar urma să fie atragerea atenţiei conducătorilor de companii, instituţii bancare și financiare, ai companiilor de construcţii și comunităţilor de afaceri în vederea dezvoltării unor proiecte și implementării de programe pentru creșterea economică a orașului/ regiunii. AEA colaborează cu lideri și experţi de top în diverse domenii, care pot evalua situaţia economică a orașului/ regiunii și potenţialul investiţional.
Citiți principiile noastre de moderare aici!