Diferența dintre cele două rezultate afișate – cele care prezintă PNL-ul la egalitate cu PSD-ul, respectiv cele care plasează PNL-ul pe primul loc – se explică prin faptul că Biroul Electoral Central a acreditat două case de sondare pentru realizarea exit-poll-urilor.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, spune că bucuria sa vizavi de rezultatele obținute la alegerile europarlamentare de PNL este una ”ponderată”
”Bucurie, desigur, dar o bucurie ponderată, rațională, pentru că noi nu uităm că ne aflam în fața unor rezultate exit-poll. Așteptăm cu calm și optimism rezultatele oficiale. Evident, ne-ar bucura să fim partidul numărul 1 deoarece am muncit enorm pentru acest lucru. Am dat dovadă de seriozitate în tot ce am făcut. Reprezentăm cel mai bine interesele românilor în Parlamentul European.”
Robu spune că le mulțumește românilor că au participat într-o asemenea măsura la aceste alegeri, fiind bătute toate recordurile de prezență.
”Este foarte bine că a crescut spiritul civic și sper să se mențină tot ridicat și pe viitor”, a adăugat acesta.
În cele din urmă, Nicolae Robu le mulțumește colegilor de partid pentru efortul depus în popularizarea referendumului pe teme de justiție.
Nu în ultimul rând, președintele PNL Timiș îl laudă și pe președintele României, ”pentru curajul de a lansa acest referendum, pentru inspirația sa de a lansa referendumul în paralel cu alegerile europarlamentare”.
Robu este convins, de asemenea, că rezultatele exit-poll indică o schimbare în ceea ce privește electoratul, lucru care potrivit lui nu este surprinzător.
Citiți principiile noastre de moderare aici!