Oficialii regiei nu plănuiesc să investească foarte mulți bani în 2016 din profitul de pe anul trecut, ci doar puțin peste 860.000 de euro, din veniturile regiei.
Consilierii locali vor aproba, la următoarea ședință, bugetul de venituri și cheltuieli al Regiei Autonome de Transport Timișoara: venituri de aproape 93 de milioane și cheltuieli de peste 90. Vorbim despre estimări. Cei mai mulți bani obținuți de RATT vin de la bugetul local, fiind vorba de subvențiile alocate de Primăria Timișoara. Salariile și bonusurile angajaților depășesc 38 de milioane de lei.
Bugetul estimat pentru anul 2016 a fost aprobat deja de Consiliul de Administrație al RATT, în 22 decembrie 2015, la realizarea acestuia ținându-se cont și de sistemul intermodal de închiriere a bicicletelor, precum și de transportul public naval pe Bega.
Potrivit referatului ce însoțește proiectul de hotărâre, RATT estimează venituri totale de 92,7 milioane de lei, peste 56 de milioane de lei venind din bugetul Timișoarei, reprezentând subvențiile plătite de primărie pentru călătorii care se plimbă gratuit cu mijloacele de transport în comun din Timișoara, pentru bicicletele cumpărate cu fonduri europene și pentru… transportul naval pe Bega, luna aceasta fiind așteptate să sosească primele două vaporașe. Primăria Timișoara ar trebui să plătească, în fiecare lună, 4,6 milioane de lei către regie.
Din vânzarea de bilete și abonamente, RATT estimează că încasează 25 de milioane de lei în acest an. 3,4 milioane de lei le-ar face din alte servicii prestate – ITP, închirieri, reclame, utilaje, lucrări terți, avize sau altele.
„Veniturile financiare au o valoare foarte mică și sunt programate la valoarea de 2.500 de lei. Reprezintă venituri din dobânzi la disponibilitățile în bănci și diferențe de curs din activitatea curentă”, se arată în referat.
Proiectul de buget spune că profitul estimat de regia de transport ar ajunge la 2,3 milioane de lei, fiind mai mic decât în anul precedent – 2,5 milioane de lei în 2015.
În acest an, specialiștii RATT consideră că vor cheltui… 90,3 milioane de lei. Puțin peste 27 de milioane din această sumă reprezintă bani pentru combustibil, factura de curent, întreținere și piese de schimb sau reparații, deplasări, servicii de pază, consultanță juridică ori alte cheltuieli suplimentare. 38,5 milioane de lei ar reprezenta salariile și bonusurile acordate angajaților. Numărul de personal programat pentru finele anului 2016 este de 1.230 de angajați, conform organigramei aprobată în luna iulie a anului trecut. S-au mai făcut angajări pentru sistemul de închiriat biciclete și pentru sistemul de transport public pe Bega.
În 2015, câștigul mediu brut lunar în RATT a fost de 2.595 de lei.
Pentru anul 2016, conducerea RATT estimează că investește 3,9 milioane de lei, dorind să mai cumpere mașini, o automacara, precum și un autovehicul pentru… transportul naval. Vorbim despre investițiile făcute din sursele proprii de finanțare ale regiei – „amortizarea din care se scad reluarea pe venituri a amortizării mijloacelor fixe achiziționate din alocații bugetare, precum și sumele repartizate din rezerve din profitul net al anului 2015”, explică specialiștii primăriei.
„Au fost estimate cheltuieli mai mari cu amortizarea, principala sursă de finanțare a investițiilor, ca urmare a investițiilor și modernizărilor efectuate în 2015, precum și a includerii în planul de investiții pe anul 2016 a achiziționării în sistem de leasing a unei automacarale, aparat de încărcat cu sudura a șinei, dotării cu două autovehicule de intervenție și a unui autovehicul pentru deservirea sistemului de transport naval. De asemenea, au fost prevăzute în Planul de investiții lucrări de modernizare și reparații spații pentru activitățile noi, relocarea unor activități etc.”, se arată în referatul ce însoțește proiectul de hotărâre, semnat de oficialii de la Serviciul Transport și Siguranța Circulației al Direcției Tehnice din primărie.
Specialiștii primăriei nu au nimic de spus despre investițiile făcute din alocațiile bugetare, menționând doar că acestea vor fi prevăzute în Planul de dezvoltare care va fi anexat bugetului local pe anul 2016.
Citiți principiile noastre de moderare aici!