O imagine sfâşietoare i-a cutremurat pe cei care au trecut la miezul nopţii de miercuri spre joi, cu maşina, prin faţa Parcului Industrial Tehnologic Timişoara: întins pe şosea, fără suflare, calul izbit de microbuzul unei firme de curierat ar fi putut umple de tristeţe chiar şi o bornă de kilometraj. Un echipaj de poliţie a sosit imediat la faţa locului pentru a cerceta condiţiile în care s-a produs accidentul. Şoferul, care a scăpat doar cu spaima şi câteva echimoze la nivelul feţei, a declarat că nu conducea cu viteză mare, însă calul i-a apărut brusc în faţa maşinii şi nu a putut evita impactul. Omul a mai susţinut şi că animalul a murit pe loc, în urma loviturii.
Vreme de aproape o oră, leşul a rămas întins pe carosabil. La solicitarea poliţiştilor, o platformă aparţinând societăţii Drumuri Naţionale a ridicat bietul cal omorât, degajând şoseaua. Calul nu părea să fi fost costeliv, neîngrijit sau maltratat. Dimpotrivă, un exemplar frumos, puternic, bine hrănit. Şi mai trist este că animalul a fost observat umblând liber pe şosea şi cu o noaptea înainte de accident, iar un taximetrist care l-a văzut a anunţat la numărul de urgenţă 112. Poliţiştii au patrulat marţi noaptea aproape o oră în zonă, dar nu au zărit animalul. Oamenii legii continuă acum cercetările, pentru a stabili cu exactitate circumstanţele producerii dezolantului accident, dar şi pentru a-i găsi pe cei care au pierdut sau părăsit calul.
Caii ies pe sosele si provoaca accidente la iesirea din Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!