UPDATE: Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut, miercuri, liderului PNL să continue negocierile cu PSD, dar refuzul lui Antonescu l-a îndemnat să îşi dea demisia.
“De dimineaţă i-am dat un telefon (preşedintelui PNL, Crin Antonescu – n.r.) în sensul celor declarate, să accepte reluarea discuţiilor cu primul ministru, în sensul continuării USL. Răspunsul său a fost unul negativ”, a spus Tăriceanu.
Crin Antonescu a ţinut şi el să comenteze gestul lui Tăriceanu şi a spus că acesta s-a “înjosit mergând singur la uşa lui Victor Ponta”, dar a menţionat şi faptul că este o zi tristă pentru partid pentru că un vechi membru a ales să părăsească formaţiunea.
Călin Popescu Tăriceanu şi-a dat demisia, miercuri, din organizaţia PNL Sector 1, a anunţat purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, Cristina Pocora.
Tăriceanu a anunţat că va discuta cu premierul Victor Ponta pentru a menţine USL. Acelaşi lucru i l-a cerut şi preşedintelui PNL, Crin Antonescu. Dar, liberalii au preferat să plece din Guvernul Ponta şi chiar au criticat reacţiile lui Tăriceanu, vorbind de o eventuală excludere a acestuia din partid. Fostul premier nu a aşteptat decizia şi a părăsit formaţiunea politică din care face parte de mulţi ani.
Călin Popescu Tăriceanu, alături de Cristian David, Radu Stroe şi Ioan Ghise, s-au numărat printre liberalii care s-au exprimat împotriva ruperii USL la momentul votului din Delegaţia Permanentă a PNL.
Călin Popescu Tăriceanu a fost preşedinte PNL în perioada 2 octombrie 2004 – 20 martie 2009.
Citiți principiile noastre de moderare aici!