Valul tot mai mare de recunoașteri a căsătoriilor între persoane de același sex a declanșat această inițiativă. Preoții le-au spus în biserici credincioșilor despre acest proiect, iar ONG-urile bat din poartă în poartă, alături de preoți, pentru a strânge iscăliturile necesare de la oameni pentru a schimba câteva cuvinte în Constituție.
Ce e de schimbat? O frază… „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți”, scrie în Constituție, iar inițiatorii strângerii de semnături vor să se specifice că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.
Acesta este gestul care ar face ca România să spună nu căsătoriilor între persoane de același sex. La Timișoara se strâng de mai bine de o săptămână astfel de semnături, la biserică, ori de către membri celor 20 de ONG-uri, care susțin acest proiect inițiat de Coaliția pentru Familie. Ținta este de a se strânge 500.000 de semnături la nivel național.
Timișul a reușit în primele zile să strângă peste 12.000 de semnături, statistica fiind făcută duminică, iar următoarea centralizare urmând să se facă duminica viitoare.
„Este o inițiativă civilă pe care biserica o susține întrucât e forma în care se binecuvântează și se protejează familia. Strângerea de semnături este la început. În teritoriu suntem ajutați de Asociația Părinți pentru ora de religie, sunt 20 de organizații care susțin acest demers. Până în 27 decembrie, pentru județul Timiș, inițiativa civilă se ridică undeva pe la 12.000 de semnături. În perioada aceasta se continuă cu adunarea de semnături, sunt persoane care vor să susțină cauza”, spune preotul Sorin Lungoci, responsabil cu sectorul învățământ și activități cu tineretul la Centrul Eparhial din Timișoara.
Oamenii vin la biserică să semneze, ori merg voluntarii la ei, inclusiv în preajma bisericii, ori în biserică. Nu există o înregistrare online. Undeva la sfârșitul lunii ianuarie, datele se vor centraliza și vor fi trimise către primării pentru validarea lor, urmând să fie apoi trimise spre Curtea Constituțională.
Printre ONG-urile care susțin această inițiativă se numără și Asociația Alianței Familiilor din România, Familia Tradițională, Asociația Înțelege Autismul, Asociația Dascălilor din România și altele.
„Avem încredere că încă se dorește protejarea familiei, încă se acordă importanță familiei și asta ne bucură. Familia este nucleul de bază, și pentru societate și pentru biserică, acolo se nasc copii, se dezvoltă, cresc, se oferă prima educație, și dacă aici se pierde acest pas important în formarea unei personalități, după aceea e mult mai greu de recuperat. Merită sprijin, merită protejare familia, merită ajutor din toate părțile. Sunt atâtea modalități de a greși, de a o lua poate pe căi greșite, tinerii sunt expuși, sunt vulnerabili, și atunci dacă nu sunt ajutați, dacă nu facem nimic pentru ei, nici nu putem avea pretenții, nu putem avea ulterior așteptări”, mai spune preotul Sorin Lungoci.
[poll id=”181″]
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!