Stadionul de fotbal „Dan Păltinişanu” din Timişoara este al doilea stadion ca mărime din România. Construcţia sa a fost finalizată în anul 1963, iar atunci când pe gazonul arenei s-a jucat prima dată fotbal oficial erau oferite 40.000 de locuri.
Chiar şi aşa, interesul spectatorilor bănăţeni pentru fotbal a fost imens, iar numărul celor care au luat loc în tribune a fost cu mult mai mare. Inaugurarea s-a făcut cu ocazia unui turneu de fotbal amical, la care au luat parte, alături de echipa fanion a oraşului de atunci, Ştiinţa Timişoara, echipe UTA din Arad, Velez din Mostar (fosta Iugoslavie, actual în Bosnia-Herţegovina), respectiv Eto Gyor din Ungaria.
Construcţia arenei s-a făcut la „hei-rup”, prin muncă patriotică. Oamenii erau luaţi din fabrici şi duşi să pună umărul la ridicarea stadionului. Structura acestuia este asemănătoare cu cea folosită la ridicarea majorităţii stadioanelor româneşti din acea vreme, mai precis este vorba de pământ tasat. Din păcate, această soluţie constructivă s-a dovedit extrem de problematică, tasarea în timp a pământului folosit conducând la deteriorarea arenei. Cele mai mari probleme au fost la scările de acces, această inedită situaţie fiind chiar inclusă, în prezentarea făcută pentru fanii Manchester City, echipă întâlnită de Poli în Europa League, pe lista problemelor pe care fanii le întâlneau la stadion.
Stadionul aparţine în acest moment de Consiliul Judeţean Timiş, aici fiind investite importante fonduri pentru reabilitare. Printre cele mai importante schimbări se numără introducerea nocturnei, una dintre cele mai bune din România, plus introducerea locurilor pe scaun, ceea ce a redus considerabil numărul locurilor pentru spectatori, la 32,972 de locuri. Renovările au fost efectuate în două rânduri, în 2002, respectiv 2008, iar în prezent stadionul este omologat de UEFA pentru meciurile internaţionale. Facilităţile disponibile includ reţele internet pentru presă, facilităţi de ultimă generaţie la vestiare, sistem video de supraveghere cu 30 de camere, sistem de irigare automat, dar şi o tabelă de scor ultramodernă. Aceasta a fost o premieră în România atunci când a fost inaugurată.
Numele stadionului a fost modificat imediat după schimbările politice din 1989, iniţial acesta primind numele de Silviu Bindea. Chiar şi aşa, în acea perioadă numele folosit de fani pentru stadion a rămas tot 1 Mai. O nouă schimbare a avut loc câţiva ani mai târziu, atunci când stadionul a primit numele actual, cel al fostului fotbalist al Politehnicii, Dan Păltinişanu, cel care a îmbrăcat culorile alb-violete timp de zece sezoane.
Evenimente importante pe „Dan Păltinişanu”
Cel mai mare stadion timişorean a fost, de-a lungul anilor, gazdă pentru numeroase evenimente, inclusiv patru meciuri internaţionale: partida din preliminariile CM 1986, România – Finlanda (1985), precum şi întâlnirile amicale România – Iugoslavia (1983), România – URSS (1986) si România-Croaţia (2002). Tot pe gazonul stadionului „Dan Păltinişanu” au jucat numeroase echipe de club de primă mână, inclusiv de patru deţinătoare ale Cupei Campionilor Europeni: Real Madrid, Juventus Torino, Celtic Glasgow, Atletico Madrid, Crvena Zvezda Belgrad, Sporting Lisabona, MTK Budapesta, Honved Budapesta, West Ham United, Lokomotiv Leipzig, Partizan Belgrad, Ujpest Budapesta.
De asemenea, tot pe „Dan Păltinişanu” Poli Timişoara a eliminat deţinătoarea en-titre a cupei UEFA Europa League, Sahtior Doneţk, de asemenea aici jucând FC Stuttgart şi FC Manchester City.
Tot pe „Dan Păltinişanu” a avut loc şi o finală a Cupei României, pierdută de Poli în faţa Rapidului, în 2007.
Arena timişoreană a găzduit şi două importante concerte, cele susţinute de Shakira, respectiv concertul de neuitat, desfăşurat înainte de 1989 de Lepa Brena.
Din 2014 pe stadionul „1 Mai” revine şi rugby-ul
Începând cu luna aprilie a anului în curs pe cea mai mare arenă sportivă a oraşului se joacă, după 50 de ani, şi rugby. Consiliul Judeţean Timiş şi-a dat acordul ca RCM Timişoara, campioana en titre a României să evolueze pe stadionul „Dan Păltinişanu”.
Meciul cu Farul a fost câştigat, iar evenimentul în sine a fost considerat un succes. Evoluţia rugbiştilor pe acest stadion va fi repetată cu ocazia partidei cu Steaua, un adevărat derbi, la finalul lunii mai. Nu e exclus ca echipa de fotbal şi cea de rugby care reprezintă oraşul în prima ligă să împartă arena.
Citiți principiile noastre de moderare aici!