Evenimentul va avea loc în perioada 22 – 26 iulie, iar față de anul anterior, „Ceau, Cinema!” pregătește pentru 2015 și o secțiune competițională.
În primele zile ale festivalului cinefilii se vor putea delecta cu cele mai bune filme europene. Peliculele se vor difuza atât la Grădina de Vară Capitol, la Casa Artelor, la Ambasada, dar și în alte spații alternative din orașul de pe Bega. În prim-plan se vor afla filme europene de succes, care s-au bucurat atât de aprecierea publicului, cât și de cea a criticilor. Se vor putea urmări filme de tot felul, de la documentare, la animații sau comedii. De asemenea, cei interesați vor putea să participe la diferite ateliere educative dedicate cinematografiei.
De la Timișoara, în ultimele zile de festival, „Ceau, Cinema!” se mută la Gottlob, singura localitate rurală care are un cinematograf renovat și digitalizat. Atât în sală cât și în aer liber, cinefilii vor putea să vizioneze o selecție de filme de neratat. Prima peliculă care se va putea viziona la Gottlob a fost deja anunțată. Este vorba despre „Pașaport de Germania”, realizat de regizorul Răzvan Georgescu în 2014.
Anul acesta „Ceau, Cinema!” organizează și o secțiune competițională dedicată filmelor de lungmetraj european. Această secțiune se concentrează asupra filmelor produse de cineaștii din țările care au avut minorități în regiunea Banatului, de-a lungul istoriei. Sunt acceptate în competiție producții sau coproducții ale unor țări precum: România, Germania, Ungaria, Serbia, Croația, Bulgaria, Ucraina, Italia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Polonia, Turcia, Rusia, Armenia, dar și producții care aduc în prim-plan romi, tătari sau aromâni. Înscrierile se pot face până la 15 mai, iar premiile sunt pe măsură. Marele câștigător va pleca acasă cu 1.000 de euro, iar premiul publicului este de 500 de euro.
Mai multe detalii privind regulamentul competiție pot fi găsite pe website-ul festivalului (www.ceaucinema.ro).
Citiți principiile noastre de moderare aici!