Procurorul general Tiberiu Niţu a transmis ministrului Justiției referatul DNA prin care se solicită declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de senatorul Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme și senatorul Petru Șerban Mihăilescu.
Ecaterina Andronescu, care a fost ministrul Educaţiei şi Cercetării în perioada 28 decembrie 2000-19 iunie 2003; 22 decembrie 2008 – 1 octombrie 2009; și ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în perioada 2008-2012, este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, în perioada în care avea calitatea de ministru.
Valentin Vreme, care a fost ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012 ministru, este acuzat de abuz în serviciu în perioada în care avea calitatea de ministru.
Petru Șerban Mihăilescu, care a fost ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003, este acuzat de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani în perioada în care avea calitatea de ministru.
De asemenea, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis preşedintelui Traian Băsescu referatul Direcției Naționale Anticorupție prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Adriana Țicău, Gabriel Sandu și Mihai Nicolae Tănăsescu.
Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării, este acuzat pentru abuz în serviciu, Alexandru Athanasiu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării, este și el acuzat pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani. Foștii miniștrii ai Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei respectiv ai Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Adriana Ţicău și Gabriel Sandu, sunt acuzați de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani. Fostul ministru al Finanțelor Publice, Mihai Nicolae Tănăsescu, este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.
Procurorul general Tiberiu Niţu a transmis Parlamentului European referatul DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de europarlamentarul Dan Nica, are a fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în perioada 2000 – iulie 2004. Acesta este suspectat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.
Vă reamintim că, vineri, procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, a solicitat procurorului general al Parchetului de pe Înalta Curte de Casație și Justiție să ceară Senatului şi Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri, în dosarul licențelor Microsoft pentru școli.
Potrivit DNA, persoane din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului referitor la licenţele Microsoft pentru şcoli au cerut 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului. Astfel, încheierea contractului s-ar fi făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!