Camerele de supraveghere amplasate de primărie pe diverși stâlpi din centrul orașului ar putea funcționa încă din cea de-a doua lună a anului. Potrivit edilului-șef, lucrările la proiectul „sistem de supraveghere pentru creșterea siguranței și prevenirea criminalității în Timișoara”, derulat de primărie, sunt pe ultima sută de metri, acum lucrându-se la nivel de detalii finale.
Avem, așadar, aproape 100 de camere video în piețele Unirii, Victoriei, Libertății, Sf. Gheorghe, 700, Badea Cârțan și Traian, dar și în zona unor instituții, cum ar fi Primăria Timișoara, Colegiul „C. D. Loga”, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Liceul „Jean Louis Calderon”, Liceul „Nikolaus Lenau” și Liceul „Grigore Moisil”.
„Acolo sunt montate toate camerele, pe infrastructură s-a făcut totul, dar nu sunt puse în funcțiune complet. Cât de curând vor fi pornite, luna aceasta este aproape gata, eu cred că în februarie vor funcționa cele 94 de camere. Acum se mai ajustează comunicarea, se pun la punct ultimele detalii. Pot să spun că în luna februarie vor funcționa”, a declarat, pentru Tion.ro, primarul Nicolae Robu.
De lucrări s-a ocupat firma Backup Technology SRL, valoarea contractului fiind de aproximativ 1,6 milioane de lei, fără TVA, adică puțin peste 420.000 de euro. Camerele ar fi trebuit să funcționeze demult, primul termen de finalizare a proiectului fiind stabilit la… 16 aprilie 2015, contractul cu firma care a câștigat licitație fiind încheiat încă din august 2014.
Autoritățile locale au așteptat să termine de implementat și proiectul de reabilitare a centrului istoric, realizat cu fonduri europene, camerele video fiind montate pe stâlpii de iluminat din piețele aflate în modernizare.
Rămâne de văzut dacă aceste camere vor funcționa din februarie, în condițiile în care nici măcar proiectul de supraveghere a traficului care prevede montarea de camere de supraveghere în mai multe intersecții din oraș nu este gata. Proiect inaugurat tot la sfârșitul anului 2015.
Primarul Timișoarei a mai declarat recent că, în cel mai rău caz, camerele video îi vor supraveghea pe timișoreni din vară.
Articole pe aceeași temă:
Atentie, in curand se filmeaza! Au aparut zeci de camere video in zona centrala a Timisoarei
Lista intersectiilor din Timisoara cu semafoare noi si camere video. Piata Marasti e printre ele
Citiți principiile noastre de moderare aici!