În dezvoltarea unei afaceri, corecta utilizare a intrumentelor specifice este cea care poate face diferența între bugetul de marketing și investiție. Tocmai de aceea, structura workshop-ului susţinut de Ciprian Susanu respectă etapele planificării și implementării unei campanii corecte de marketing online, ale cărei rezultate se reflectă vizibil în offline.
Corecta analiză a pieței și a site-urilor concurenței pentru conturarea unei identități solide ale afacerii, identificarea și comunicarea eficientă cu clienții interesați, dar și atragerea unui nou sector de public sunt câteva dintre dimensiunile cursului, care le oferă celor prezenți perspectiva reală a dezvoltării propriei strategii de marketing online, corect monitorizată și îmbunătățită în timp real pentru a ajunge la rezultatele dorite. Ciprian Susanu a realizat în cei peste 11 ani de carieră peste 300 de proiecte online.
„Online-ul este un mediu dinamic, care se află într-o continuă mișcare. Părerea mea este că atât evoluția noastră ca şi profesioniști, cât și dezvoltarea afacerilor pentru care lucrăm, sunt strâns legate de modul în care ținem pasul cu noutățile. Sunt convins că adaptarea rapidă la inovațiile din domeniu m-a ajutat să dobândesc experiența pe care o am astăzi, în aceeași măsură în care m-a ajutat și implicarea în proiecte care m-au entuziasmat. Așa că am decis să susțin acest workshop și într-un alt mare oraș din țară, Timișoara. Merg și în Timișoara pentru că sunt de părere că titlul de Capitală Europeană în 2021 va genera și mai mult dinamism economic în zonă, iar o strategie de online implementată corect va genera rezultate din ce în ce mai bune afacerilor din zonă”, a declarat Ciprian Susanu, Managing Partner al Dare Digital.
Înscrierile la workshop-ul de Marketing Online se fac, gratuit, în limita locurilor disponibile, pe site-ul workshop-online.cipriansusanu.ro/timisoara/.
Citiți principiile noastre de moderare aici!