Codul portocaliu intră în vigoare în 24 aprilie, la ora 09:00 şi vizează râurile din bazinele hidrografice Motru superior şi afluentul său Coşuştea (judeţele Mehedinţi şi Gorj), Jiu la Răcari – sector îndiguit (judeţul Dolj), Vedea amonte S.H. Văleni, Teleorman amonte de S.H. Tătărăştii de Sus, Pârâul Câinelui şi alţi afluenţi mici ai râului Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman) şi Neajlov amonte Vadu Lat (judeţele Dâmboviţa şi Giurgiu).
De asemenea, hidrologii menţin atenţionarea cod galben în intervalul 23.04.2014, ora 16:00 – 24.04.2014, ora 02:00 pe râul Neajlov sector aval S.H. Vadu Lat (judeţul Giurgiu), pe râul Călmăţui (judeţul Teleorman), Pârâul Câinelui sectorul S.H. Vârtoapele – confluenţa cu râul Vedea (judeţul Teleorman), Sabar aval Poenari (judeţ Giurgiu) şi pe râul Ialomiţa sector aval S.H. Coşereni (judeţul Ialomiţa).
Un nou cod galben este valabil din 24 aprilie, ora 02:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Caraş, Nera, Cerna (judeţul Caraş-Severin), Drincea (judeţul Mehedinţi), Desnăţui (judetul Dolj), pe Jiu şi pe afluenţii săi (judeţele Hunedoara, Mehedinţi, Gorj şi Dolj), Olteţ şi pe unii afluenţi ai Oltului inferior din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea şi Dolj, pe Călmăţui (judeţul Teleorman), pe Vedea şi pe afluenţii săi din judeţele Olt, Teleorman şi Argeş, pe râurile din bazinele superioare ale Argeşului şi Dâmboviţei (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), pe Neajlov, Sabar (judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Giurgiu), pe Ialomiţa, Prahova şi unii afluenţi (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa).
Citiți principiile noastre de moderare aici!