Directorul general al Colterm, Mircea Cristian, a anunţat că această situaţie neobişnuită pentru compania de termoficare se datorează în special plăţii subvenţiilor datorate de autorităţile locale şi centrale, în total peste 81 de milioane de lei, pe parcursul acestui an.
„Colterm va fi pe profit în 2014. Este pentru prima dată din 2006. Profitul se ridică la aproximativ 40 de milioane de lei. Cu ajutorul consilierilor locali, ai administraţiei locale şi centrale, am recuperat 81 de milioane de lei din subvenţii. Mai avem de recuperat undeva la 18 milioane anul viitor”, a explicat Mircea Cristian.
Întrebat de jurnaliştii prezenţi la cât se ridică în acest moment datoriile Colterm, directorul societăţii a spus că preferă să nu răspundă acum la această întrebare, motivând prin faptul că acest cuantum al datoriilor se poate modifica până la finele anului şi de aceea nu este relevant în acest moment.
Colterm investeşte în reţea şi vrea să devină furnizor de electricitate
„Coltermul are viitor”, crede conducerea companiei, deşi şi în acest an a mai pierdut 3400 de abonaţi, timişoreni care au preferat să îşi monteze centrale de apartament. Numărul este totuşi mai mic decât anul trecut, când de la Colterm s-au debranşat 4800 de abonaţi. În sistemul centralizat de încălzire au rămas, totuşi, 68.000 de timişoreni, ceea ce înseamnă că Timişoara are cei mai mulţi abonaţi, după Bucureşti.
Directorul companiei de termoficare din Timişoara speră ca timişorenii să devină din ce în ce mai atraşi de încălzirea centralizată, odată cu realizarea de noi investiţii în infrastructură. Astfel, Cristian a explicat că, împreună cu Primăria Timişoara, Colterm lucrează la un proiect pe fonduri europene în valoare de 30 de milioane de euro ce va permite reabilitarea a 11 kilometri de reţea termică primară şi 20 de kilometri de reţea termică secundară. După implementarea acestui proiect, aproximativ 40 la sută din reţeaua termică a municipiului ar fi reabilitată. În total, sub străzile din Timişoara există 73 de kilometri de reţea termică primară şi 270 de kilometri de reţea termică secundară.
Pe de altă parte, noua conducere a Colterm a realizat că poate obţine venituri şi din generarea de electricitate. Acest lucru se întâmpla până în 1995, iar în 2008 au fost chiar şi achiziţionate două motoare termice pentru producerea de curent electric, însă din motive necunoscute ele nu au fost legate la reţeaua de distribuţie naţională.
„Nu au fost ieftine”, s-a rezumat să spună directorul Cristian, când a fost întrebat de ce această investiţie a fost trasă pe linie moartă şi cât au costat cele două motoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!