Auto-service-ul timişorean Autoadris a reuşit să recupereze sumele pe care Euroins i le datora, am aflat de la Dan Jivcu, adminsitratorul societăţii timişorene. “Am fost sunaţi de reprezentanţii companiei de asigurări, după apariţia în presă a anunţului privind solicitarea demarării procedurii de insolvenţă. Datoria a fost stinsă”, ne spunea Dan Jivcu.
Miercuri, la o zi după solicitările adresate companiei Euroins, am primit şi o poziţie oficială din partea acesteia. Iată ce se spune în aceasta: “Compania EUROINS România se arată surprinsă de declaraţiile făcute ieri (n.r. marţi) în mass-media de service-ul AUTODARIS. Astfel, ca urmare a comunicatului de presă remis ieri de service-ul membru ASSAI, societatea EUROINS România i-a contactat pe reprezentanţii acestuia. În urma discuţiilor şi cercetărilor interne amănunţite efectuate de către cele două companii, s-a demonstrat că toate sumele restante sunt în prezent plătite. Am fost surprinşi de comunicatul remis ieri de AUTODARIS, cu atât mai mult cu cât la noi situaţia financiară aferentă acestui service şi altor membri ASSAI este clară. Nu se putea pune problema unor asemenea sume restante”, a declarat Mihnea Tobescu, CEO al Euroins România.
“Da, aşa este, toate datoriile au fost plătite marţi. Dar numai după ce a apărut în presă comunicatul. Ulterior, ei ne-au contactat şi au făcut plata. Dar au solicitat ca noi să emitem un alt comunicat de presă în care să spunem că de fapt acele datorii au apărut în urma unor greşeli de contabilitate. Cum să fie greşeală de contabilitate dacă ei ne-au plătit acea sumă?”, ne-a mai declarat Dan Jivcu.
„Sperăm că este o neglijenţă din partea AUTODARIS, care nu a contabilizat toate plăţile făcute de EUROINS România. Aşadar, cerem public ca AUTODARIS să îşi retragă acuzaţiile nedrepte făcute. În caz contrar, EUROINS România se va vedea nevoită să ia măsurile legale ce se impun în astfel de cazuri”, se mai spune în anunţul semnat de Euroins.
O societate timisoreana solicita insolventa unei companii de asigurari pentru datoriile inregistrate
Citiți principiile noastre de moderare aici!