Primăria Timişoara a anunţat deja programul manifestărilor care vor fi organizate în oraş cu ocazia Zilei Europei – 9 mai. Manifestările vor începe la ora 10.00 în Parcul Central, unde va avea loc un ceremonial militar cu ocazia Zilei Independenţei de Stat a României, a Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi a Zilei Europei.
Tot în Parcul Central va fi dezvelit bustul lui Ormós Zsigmond, la iniţiativa Asociaţiei Femeilor Maghiare. La eveniment vor participa oficialităţi locale şi formaţia de dansuri populare a Liceului Teoretic „Bartók Béla”, „Bokreta”. Manifestări sunt programate şi în Parcul Alpinet, unde la ora 11.00 va fi dezvelită o plachetă a Consulatului Onorific al Spaniei, pe Aleea Corpului Consular din Timişoara care a fost creată acolo. De la ora 12.00, la primărie, va avea loc vernisajul unei expoziţii de fotografie a Asociaţiei Seniorilor.
După-amiaza, de la ora 16.00, încep evenimentele în Parcul Rozelor, cu o paradă port-drapel a statelor membre ale Uniunii Europene, cântece, poezii, dans şi teatru, un program pregătit tot de Asociaţia Seniorilor. Spectacolul folcloric va începe, la ora 18.30, în Parcul Rozelor. Distracţia va fi asigurată de Ansamblul „Timişul” şi mai mulţi artişti invitaţi – Andreea Voica, Carmen Popovici Dumbravă, Doriana Talpeş, Georgiana Viţa, Camelia Florea, Petrică Moise şi Dumitru Stoicănescu. În seara zilei de 9 mai vor fi concerte în Piaţa Victoriei. În centrul Timişoarei vor cânta, de la ora 20.00, Anastasia Sandu, Alina Eremia şi Vama.
Citiți principiile noastre de moderare aici!