Atunci, cei trei inspectori au motivat decizia spunând că programa de concurs a fost prea încărcată, iar timpul alocat învăţatului a fost prea scurt – aproximativ o lună. Acum, cei trei au fost eliberaţi din funcţiile pe care le ocupă. Este vorba despre Aurelian Sima, Halasz Ferenc și Cornel Petroman.
Mihaela Petrov, directorul Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara, cel de-al patrulea candidat înscris la concursul din luna aprilie, a susținut toate cele patru probe, pe care le-a trecut cu brio. Mihaela Petrov este, în acest moment, singurul inspector şcolar adjunct de Timiş, ceilalţi doi urmând să fie numiţi în cursul acestor zile, până la organizarea unui nou concurs.
Odată cu ordinul de ministru privind eliberarea celor trei inspectori a venit şi ordinul de numire al Mihaelei Petrov. Cei trei inspectori au fost numiţi cu delegaţie, concursul din luna aprilie urmând să consfinţească poziţiile lor, ori nu. Alegând să se retragă, acum a venit şi eliberarea de pe funcţie.
„Au venit eliberările din funcţie şi numirea doamnei Petrov, vineri. Probabil, în cursul acestei zile, va veni şi numirea prin detaşare în interesul învăţământului pentru doi dintre cei trei inspectori şcolari adjuncţi aflaţi pe post până joi, inclusiv”, a spus Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.
Articole pe aceeași temă:
Patru candidati pe cele trei posturi de adjunct la Inspectoratul Scolar Timis
Citiți principiile noastre de moderare aici!