„ Cele două contestaţii au fost analizate şi au fost respinse, una prin instanţă, una direct de comisie. Urmează să aşteptăm cele 10 zile, conform procedurii de achiziţie, dacă mai apar alte contestaţii. Dacă nu mai apar, reluăm procedura”, a spus, joi, Adam Crăciunescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.
Deponeul de la Ghizela reprezintă unul dintre cele mai mari şi mai importante proiecte derulate de CJT în judeţ. După ce toate lucrările au fost gata şi urma să se dea drumul la deponeu prin găsirea unui operator, proiectul a fost blocat de două contestaţii făcute în urma licitaţiei organizate în acest sens. După mai multe luni în care deponeul nu a funcţionat, toată lumea aşteaptă cu nerăbdare pornirea acestui obiectiv, care va permite gestionarea corectă a deşeurilor nepericuloase în Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!