Deși au finalizat lucrările la carosabil pe lângă catedrală și prin fața primăriei, muncitorii de la Societatea de Drumuri Municipale se vor muta pe lângă Parcul Central, mai exact pe Bd. 16 Decembrie 1989 și în continuarea Bulevardului Regele Ferdinand I, spre Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”. Reprezentanții primăriei vor să înlocuiască și acolo bordurile și covorul asfaltic, pentru a se potrivi cu asfaltul nou de pe lângă primărie și din cealaltă parte a Catedralei Mitropolitane.
Se începe chiar de luni, 21 octombrie, astfel că se va circula cu restricții în zonă, pentru câteva zile.
„Se va lucra spre Podul Maria și spre Spitalul de Copii, până la Bd. Republicii. Nu mai este mult de lucru, pentru că bordurile au fost schimbate în mare parte. În același timp se va lucra și la trotuare, la foc continuu”, au declarat, pentru TION, reprezentanții Primăriei Timișoara.
Oficialii PMT estimează că nu va fi nevoie de închiderea completă a circulației, așa cum a fost cazul în cealaltă parte a catedralei și în fața lăcașului de cult.
Vă reamintim, duminică dimineață a fost redeschisă circulația de la Podul Mihai Viteazul spre Bd. I.C. Brătianu și spre Bd. Republicii, dar și de la intersecția 16 Decembrie cu Ferdinand spre Podul Mihai Viteazul, unde nu s-a putut circula încă de vineri dimineață, pentru ca SDM să finalizeze lucrările de asfaltare.
Primăria Timișoara a început campania de asfaltare a zonei centrale la jumătatea verii, cu lucrări desfășurate de la Punctele Cardinale spre Podul Michelangelo și spre sediul Primăriei Timișoara. Șantierele de lângă Parcul Central ar fi ultimele de anul acesta.
Articole pe aceeași temă:
Gata calvarul, s-a deschis traficul în zona catedralei! Robu: Bucurați-vă, stimați timișoreni!
Trimite articolul
XDar bordurile care chiar trebuiesc schimbate, spre Maria, pe cand?!
Andreesscu este varza Rebreanu idem si idiotul acesta de primar schimba borduri in centru.
Borduri noi de ciment, multe sunt deja sparte, asfalt turnat prost, plin de denivelari, guri de canal facute in bajocura, materiale proaste + muncitori/ingineri mediocrii = lucrări execrabile, …bani aruncati.
robu schimba doar in centru bordurile si asfaltul sa il vada toata lumea inclusiv putinii turisti rataciti cat de harnic este, in detrimentul celorlate zone care sunt ingropate in gunoaie! In cartierele noi nici macar trotuare nu exista, pe Bogdanesti din 2012 reface linia de tramvai carosabilul si pasajul Solventul. Toate sunt abureli electorate ale ciumpalacului din Bocsig
robu dar de Grigorescu nu zici nimic, taci precum porcul in cucuruz?! Cele 4 benzi spre Mosnita sau Dumbravita pauza. Acolo sunt zeci de mii de masini care tranziteaza zilnic si fiind blocate in trafic genereaza poluarea majora pentru oras! Schimbi la greu borduri sub geamurile primarie si ai ambitia unui tembel prin inchiderea parcarii celor de la Filarmonica. Esti prea mic si mojic pentru acest oras!
Praf peste tot ca după un bombardament!
Multă agitație și multă poluare!
ziarul online unde lumea nu se poate bucura de realizari oricare ar fi ele :))))) banda e prea ingusta, vopeaua e prea alba, semaforul e aiurea, robu comis-o din nou, banul public, dincolo era mai ieftin, ciuhandru facea mai multe, etc. M-ati convins il votez ca sa mai aveti si voi de mancare!
dom primar, aradului de distrus din cauza semaforului nou. toata fluiditatea adusa de sensul din marasti e pierduta. dom primar fa noul drum de la mall cu sens unic spre galeria si desfiinteaza noul semafor. la fel poti modifica semafoarele de pe lipovei, cand se face stanga , cei din fata sa aiba rosu. e gratis modificarea, sau poate asta e o problema?