Muncitorii contractați de municipalitate se pregătesc să închidă șantierul pe Calea Sever Bocu, șantier care a prevăzut și reamenajarea sensului giratoriu în care întorceau mijloacele de transport în comun. Drumul care leagă Timișoara de Dumbrăvița a fost lărgit la patru benzi, însă doar pe tronsonul Ion Ionescu de la Brad – strada Constructorilor. Practic, Calea Lipovei are patru benzi de circulație până la intersecția cu traseul Inelului IV al orașului.
Deși lucrările ar fi trebuit să fie gata încă din vară, dacă este să ne luăm după promisiunile primarului Nicolae Robu, iată că edilul se pregătește „să taie panglica” săptămâna viitoare, când expiră, de altfel, și termenul de finalizare a acestora. La sfârșitul lunii iulie, prezent la fața locului pentru a da startul șantierului, Robu a declarat că se va munci excesiv și totul va fi gata într-o lună. Mai ales că lucrările pentru extinderea liniei de troleibuz, desfășurate pe fonduri europene, erau deja gata, așteptându-se după racordul la energia electrică.
În cursul zilei de vineri, muncitorii firmei Sylc Con Trans SRL, care execută lucrarea, trasau marcajele rutiere.
„Lucrarea urmează să fie recepționată, mai durează foarte puțin până vom da drumul circulației troleibuzelor. Probabil cel târziu săptămâna viitoare se va putea merge cu troleibuzul spre Dumbrăvița. A mai trebuit mutată și stația de măsurare a parametrilor aerului”, ne-a spus primarul Timișoarei.
Linia 14 a fost extinsă pe o lungime de 3,7 kilometri, proiectul cuprinzând și amenajarea mai multor stații RATT: la intersecția Lipovei cu Ion Ionescu de la Brad, la Kaufland, la intersecția străzii
Petofi Sandor cu Fervenția, precum și la intersecțiile cu străzile Nicolae Bălcescu, Franyo Zoltan și Jozsef Attila. La întoarcere, au fost amenajate stații la cimitirul de pe Petofi Sandor, dar și la intersecția cu Jozsef Attila, la parcul de vizavi de primărie, la intersecția cu Eftimie Murgu și la Kaufland.
Lucrările pentru extinderea drumului și amenajarea sensului giratoriu au costat aproape 2 milioane de lei, fără TVA, bani luați din bugetul local, în timp ce valoarea proiectului pentru extinderea liniei de troleibuz a fost de 17,2 milioane de lei, din care 13,8 de la Uniunea Europeană, potrivit reprezentanților primăriei.
Articole pe aceeași temă:
Atentie, se reamenajeaza sensul giratoriu de la iesirea din Timisoara spre Dumbravita
Vom merge cu troleibuzul pana la Dumbravita. Iesirea din Timisoara va fi la patru benzi
Citiți principiile noastre de moderare aici!