Caracterul apolitic al funcţiei de prefect a fost
păstrat, astfel că Băcală şi-a
dat demisia din partid. El îl va înlocui pe
funcţie pe Ovidiu Drăgănescu, care a
fost cel mai longeviv prefect de Timiş de
după revoluţie, ocupând timp de patru
ani funcţia. „Merită să-i
mulţumim lui Ovidiu Drăgănescu pentru
activitatea depusă”, a declarat Constantin
Ostaficiuc, preşedintele PD-L Timiş şi
al Consiliului Judeţean, cel ce a fost şi
maestru de ceremonii la evenimentul
desfăşurat luni. Ostaficiuc şi-a adus
şi el aminte de emoţiile unei asemenea
numiri, pentru că şi el a ocupat funcţia
de subprefect în trecut. „Am o
încredere deosebită în Mircea
Băcală. Este un moment decisiv în
viaţa prietenului meu Mircea Băcală.
Îl asigur de tot sprijinul din partea mea şi
a colegilor mei”, a declarat Ostaficiuc.
Hotărârea de Guvern prin care a fost
aplicată mobilitatea, din funcţia de prefect
de Timiş în funcţia de inspector
guvernamental a lui Ovidiu Drăgănescu, a fost
citită de către Marius Martinescu,
subsecretar de stat în Ministerul
Administraţiei şi Internelor. Totodată,
el a citit şi Hotărârea de Guvern de
numire în funcţie, prin decizie a
primului-ministru, a lui Mircea Băcală. El va
exercita, cu caracter temporar, funcţia de
prefect, până la numirea definitivă.
Pentru aceasta, „numitul” va trebui să
participe la un concurs.
Prefectul Drăgănescu e mulţumit
de colectivul avut
„Cred că au fost patru ani destul de
importanţi, nu doar pentru Timiş, ci şi
pentru România. Am intrat pe funcţia de
prefect în calitate de om politic şi am
devenit apolitic”, a spus Ovidiu
Drăgănescu, cel ce a fost în ultimii
ani prefect de Timiş. „Am avut un colectiv
bun la prefectură”, a mai spus
Drăgănescu. Totodată, el a mai amintit
că Prefectura Timiş are cei mai puţini
angajaţi din ţară, raportat la
dimensiunea judeţului, care este cea mai mare din
ţară. Prezent la ceremonia de investire,
primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a
declarat, printre altele: „Aş fi preferat
să am o colaborare mai bună cu fostul
prefect, dar sunt sigur că toţi
învăţăm din greşelile
trecutului”.
Colaborare bună cu toţi
parlamentarii
„Mă bucur, vă mulţumesc că
sunteţi alături de mine la această
ceremonie de numire în funcţia de prefect al
judeţului Timiş”, a spus Mircea
Băcală, în primul său discurs
susţinut după numirea oficială pe
funcţie. El a ţinut să amintească
celor prezenţi că va lăsa deoparte haina
de om politic şi că va colabora bine cu
toţi parlamentarii. „Intenţionez
să am o bună colaborare cu toţi
parlamentarii de Timiş, indiferent de culoarea lor
politică”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!