O autostradă între Timişoara şi Belgrad nu va deveni prea curând realitate. Prim-miniştrii din România şi Serbia s-au întâlnit, joi, la Timişoara, unde era aşteptată semnarea unui acord pentru promovarea acestui drum rapid, dar deocamdată un document oficial în acest sens nu a fost parafat. Cioloş a recunoscut că acest drum mai are de aşteptat.
„Noi trebuie să discutăm şi de interconectarea cu Serbia, în domeniul infrastructurii. Astăzi am vorbit despre ce vom face în viitor. Noi avem deja un Master Plan, dar acesta nu prevede o autostradă între Timişoara şi Belgrad, ci un drum naţional. Aceasta în timp ce planurile pe partea sârbă prevăd o autostradă. O să analizăm şi noi problema, să vedem dacă se justifică o autostradă”, a declarat Dacian Cioloş, la Timişoara.
Aleksandar Vucic, prim-ministrul Serbiei, îşi doreşte un asemenea drum, dar acceptă situaţia şi spune că ţara sa poate aştepta după România, ca proiectele să fie sincronizate. Totuşi, el a stabilit clar pe unde va merge, de fapt, acest drum rapid, vorbind de Vatin, „omoloaga” din partea sârbă a punctului de frontieră Stamora-Moraviţa.
„Pe partea sârbă, la noi e prevăzută construirea unei autostrăzi, am înţeles că pe partea română nu. Noi putem să aşteptăm să se facă şi pe partea română un asemenea proiect, care va lega Belgradul de Timişoara, pe la Vatin”, a declarat Alexandar Vucic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!