Referindu-se la meciul cu U Cluj, Alexa e conştient că va întâlni o formaţie în creştere, care va crea numeroase probleme.
„Va fi un joc foarte important, unul de şase puncte, împotriva unei echipe ce arată în retur foarte bine. A pus multe probleme tuturor echipelor cu care a jucat până acum. Arată bine din punct de vedere fizic, e o echipă care se bate pentru rezultat. Nu putem să nu remarcăm meritele noului antrenor al clujenilor. Asta nu contează, noi trebuie să arătăm tot mai bine. E o contracandidată la menţinerea în prima ligă, trebuie să fim atenţi şi să câştigăm în acest meci”, a declarat Alexa.
Antrenorul poliștilor se așteaptă la orice rezultat după meciul cu formația clujeană.
„Sunt şase puncte puse în joc, m-ar mulţumi o victorie, dar e un meci cu o contracandidată, deci ne gândim la orice rezultat”, a mai spus Alexa.
Referindu-se la faptul că se va juca a doua zi de Paşti, tehnicianul a spus: „Omeneşte nu ne dorim aceasta. Dar e meseria noastră trebuie să o facem”.
El a anunţat că echipa va avea parte de o masă specială de Paşti: „Ei vor veni cu soţiile, va fi un meniu adaptat sărbătorii, dar şi unui cantonament. Eu voi stabili meniul”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!