Liberalii sunt tot în chefuri de când s-au încheiat alegerile. Copreşedintele PNL Timiş Nicolae Robu spune că a sărbătorit victoria zilele trecute alături de colegi la Bucureşti, iar joi seara a participat la un chef în Timişoara.
„În Timiş noi avem contacte din ce în ce mai strânse şi încercăm să ne omogenizăm ca partid. Aseară am avut o acţiune de socializare în care am sărbătorit victoria. Evenimentul s-a vrut să fie unul de mai bună cunoaştere între noi, de apropiere, de omogenizare a noii structuri politice create. Nu e un lucru uşor să creezi un partid cu o unitate suficient de înaltă, de consistentă (…), fiecare cu structura organizaţională proprie, fiecare cu orgolii… Vrem să punem la punct PNL, partidul rezultat în urma fuziunii, şi semnalele pe care le-am putut culege în contactele avute sunt foarte încurajatoare. Simt că în judeţul Timiş nu vor fi probleme, că în Timiş PNL, în configuraţia sa nouă, are toate premisele să fie o forţă redutabilă, care va domina viaţa politică în judeţul nostru. PNL, filiala Timiş, în configuraţia sa rezultată în urma fuziunii este deja o organizaţie consistentă”, a explicat Robu.
Cât de strânse sunt relaţiile s-a putut vedea din imaginile surprinse la eveniment, Robu dansând alături de liderul PDL Timişoara, actualul copreşedinte al PNL Timişoara, Cornel Sămărtinean.
Acelaşi Sămărtinean care, prin organizaţia pe care o conduce, a încercat, nu mai târziu de săptămâna trecută, să îl impună pe democrat-liberalul Simion Moşiu în locul viceprimarului PSD Traian Stoia la Primăria Timişoara. Totul, spunea Robu, fără ca el să fie măcar consultat şi într-un cadru nestatutar. Liberalul afirmă însă că s-a trecut peste acel episod…
Noul PNL este condus, în Timiş, de liberalul Nicolae Robu şi temporar de democrat-liberalul Dan Popa, secretarul general al PDL, care a preluat atribuţiile de copreşedinte după ce fostul lider al organizaţiei, Constantin Ostaficiuc, a demisionat la finele săptămânii trecute.
Citiți principiile noastre de moderare aici!