ACS Poli Timişoara trebuie să se mulţumească cu un singur punct obţinut din disputa cu Tărlungeniul. Sâmbătă, în deplasare, echipa antrenată de Dan Alexa a avut meciul în mână, a condus, a ratat un penalty şi la final a făcut egal.
Prima repriză a fost una disputată, ocazii fiind la ambele porţi. De înscris a înscris numai ACS Poli. A făcut-o Keita, în minutul 23, el speculând o greşeală a apărării adverse care a pierdut balonul în careul propriu. Gazdele au încercat să egaleze, dar nici timişorenii nu au cedat iniţiativa, ambii portari fiind la post la câteva ocazii clare de gol.
Egalarea urma să vină în minutul 49, autori fiind Forika. El a înscris dintr-o lovitură cu capul din preajma careului mici. Cu o formulă clar ofensivă, ACS Poli Timişoara a forţat victoria, dar nu a reuşit-o. A fost la un singur şut de atingerea obiectivului, dar Belu a ratat o lovitură de la 11 metri.
ACS Poli rămâne pe primul loc al clasamentului, principala urmăritoare Metalul Reşiţa, făcând egal la Pâncota.
Unirea Tărlungeni: Niczuly, Vlăsceanu, Forika, Șerban, Iaru, Antoche, Dâlbea, Cristea, Marcăș, Neculai, Neculae
ACS Poli (antrenor Dan Alexa): Smaranda, Belu, Bocşan, Scutaru, G. Neagu – Ov. Popescu, S. Keita, Poparadu, Boldea, Pedro Henrique, Rodirlei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!