Joi, după ora 22, sute de timișoreni s-au înghesuit în Piața Libertății, căutându-și locuri cât mai bune în fața unei micuțe scene. Era scena Auăleu, de după cortina căreia, timp de aproape două ore, au ieșit cele mai amuzante personaje.
Este vorba despre spectacolul „Circus Mundi”, adică un circ care prezintă cele mai mari grozăvii ale societății actuale, în tot absurdul și ironia lor.
Rând pe rând în fața publicului s-au prezentat: lenea, desfrâul, femeia îmblânzită, bărbați dresați să facă curățenie și să gătească, un număr „gingaș” al corpului de balet al Ministerului Afacerilor Interne care ajung să bată grațios un protestatar, o prostituată care nu o face pe bonuri de masă, dar o face pe masă și lista „făpturilor” de la circ continuă.
Spectacolul a făcut publicul numeros să râdă de la început și până la final, însă fiecare personaj a prezentat și o realitate mai puțin plăcută a societății actuale.
În piesă, spectacolul de circ este oprit de „polițistul circurilor”, un personaj care cu greu poate înțelege ce se petrece. Îi mai vine vlaga atunci când i se spune să-și imagineze că pe o stradă pietonală din centrul Timișoarei ar putea trece un biciclist. Ei bine, acest personaj este și cel care pune capăt „Circus Mundi”.
Deși producția face numeroase referiri atât la societatea românească, cât și la cea timișoreană, ironia cea mai mare a venit chiar din partea oamenilor legii din urbea de pe Bega, care parcă au vrut să demonstreze cât este de actual textul piesei.
Un jandarm și un polițist local i-au luat la întrebări pe organizatorii evenimentului din Piața Libertății, respectiv tinerii care au pus la cale StudentFest 2016, pe motiv că ar fi depășit ora până la care aveau aprobare să stea în piață.
Oamenii legii și-au primit însă răspunsul de la sutele de spectatori care au strigat în cor: „Fără amendă!”. Astfel, totul s-a încheiat doar cu un avertisment.
Spectacolul a fost un adevărat succes, iar aceasta este doar unul dintre numeroasele producții Auăleu pe care merită să le vedeți. Detalii despre programul teatrului independent puteți găsi aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!