Manifestările organizate de Compartimentul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi Formaţiunea Rapidă de Intervenţie pe Bază de Voluntariat SALVO din cadrul Primăriei Timişoara cu ocazia Zilei Protecţiei Civile sunt programate joi între orele 14.00-18.00 în Piaţa Victoriei, în zona Operei.
Voluntarii îi vor informa pe trecători şi pe toţi cei care vor să le fie alături la ceas aniversar cum trebuie să se comporte în cazul unor situaţii de urgenţă, iar echipele specializate de cercetare-salvare pe cursuri de apă, salvare din medii periculoase, medicală, tehnic-logistică şi de cercetare-canină îşi vor prezenta echipamentele şi tehnica de intervenţie în centru. Nu vor lipsi nici exerciţiile de dresaj cu câinii de salvare, cel mai aşteptat moment în fiecare an, şi demonstraţiile de intervenţie la înălţime susţinute de voluntarii de la SALVO, anunţă reprezentanţii Compartimentului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!