Potrivit unui comunicat de presă transmis de DNA, marţi seară, şeful IPJ Timiş, Petru Sorin Muntean şi adjunctul său, Florin Mircea Bolbos, au acţionat la comanda primarului din Recaş, Pavel Teodor (PSD), pentru a şicana un poliţist din localitate.
„Din ordonanţele procurorilor a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarele situaţii, cu referire la fiecare dintre cei inculpaţi: Muntean Petru Sorin, Bolbos Florin Mircea, Pavel Teodor, Temu Marian Dorinel și Berzescu Doru Adrian, fiind identificate şi probate următoarele: În cursul lunii octombrie 2014, pentru a satisface interesele economice, personale şi de natură politică ale inculpatului Pavel Teodor, primarul orașului Recaş, inculpații Muntean Petru Sorin și Bolboș Florin Mircea, în calitate de inspector şef al I.P.J. Timiş, respectiv de adjunct al inspectorului șef, şi-au îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu constând în coordonarea şi controlul structurii din subordine. Concret, aceștia au dispus întocmirea unei propuneri către Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru radierea postului unui agent de poliție din statele de funcţii ale Poliţiei oraş Recaş şi apoi au avizat propunerea Serviciului Resurse Umane din cadrul I.P.J. Timiş de desființare a funcţiei respective. Ulterior, a fost dispusă mutarea agentului într-un alt oraș, fără a se respecta procedura legală privind mutarea unui poliţist în cadrul altei formațiuni de poliţie”, se arată în comunicatul amintit.
Mai mult, agentul de poliţie din Recaş a fost urmărit şi chiar filmat de către şeful Poliţiei Locale Recaş, în timp ce şeful Poliţiei Recaş a întocmit rapoarte false.
„În sprijinul aceluiași demers, inculpatul Temu Marian Dorinel, în calitate de şef al Poliţiei oraşului Recaş, a întocmit documente justificative ce au creat o aparenţă de legalitate şi au stat la baza întocmirii propunerii de radiere a funcţiei respective, urmărind prin aceasta un interes pentru sine, acela de a fi menținut pe același post de conducere dar și un interes pentru altul, constând în satisfacerea intereselor economice și politice ale primarului Pavel Teodor. În același scop, inculpatul Berzescu Doru Adrian, în calitate de șef al Poliției Locale Recaș, s-a implicat personal în activități de supraveghere a agentului de poliție, fără drept și fără a avea un interes legitim, folosindu-se și de subordonații săi, cu scopul de a-i crea acestuia o stare de temere, menită a conduce la îndepărtarea acestuia din funcția pe care o exercita în mod legal, în cadrul Postului de Poliție Recaș. Activitățile de urmărire au constat în supravegherea neautorizată de către judecător a agentului de poliție, atât în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu cât şi în timpul liber, executând capturi de imagini în locurile frecventate de acesta cât şi la domiciliul său. Inculpatul Berzescu Doru Adrian chiar a întocmit rapoarte din care reieșea că atât agentul de poliție vizat cât și alți angajați ai Poliției Recaș, s-ar afla în timpul programului de lucru în alte locuri decât cele stabilite conform ordinelor interne”, au mai arătat procurorii DNA.
Întreaga operaţiune ar fi fost aprobată de către şeful IPJ Timiş, la cererea fostului baron PSD de Timiş Eugen Milutinovici, chiar dacă acţiunile lor au dus la distrugerea familiei şi sănătăţii agentului vizat.
„Această procedură, dispusă de inculpatul Muntean Petru Sorin, a fost aprobată ca urmare a instigării venite din partea inculpaților Pavel Teodor și Milutinovici Eugen, în scopul asigurării controlului asupra activităţii Poliţiei Recaş, prin evitarea constatării şi sancţionării faptelor comise de persoane din cercul relaţional al celor doi şi satisfacerea intereselor politice şi economice ale acestuia din urmă. Prin exercitarea defectuoasă a atribuţiunilor de serviciu, inculpații au vătămat interesele legitime pe de o parte ale I.P.J. Timiş – Poliţia oraşului Recaș, iar pe de altă parte a vătămat interesele legitime ale agentului de poliție, prin crearea unei situaţii/stări familiale „disfuncţionale” ( probleme de sănătate ale părinţilor, mutarea soţiei la un alt loc de MUNCĂ , mutarea fiicei la o altă şcoală, cheltuieli cu naveta, carburant, maşină), afectarea stării de sănătate a părţii vătămate, stabilitatea la locul de muncă”, mai spun procurorii DNA Timiş.
Mai halucinante sunt detaliile ce îi vizează pe şeful Poliţiei Rutiere, Marcel Crăciunescu şi cei doi agenţi rutieri.
„În luna martie 2014, inculpatul Crăciunescu Nicuşor Marcel, în calitate de şef al Serviciului Politiei Rutiere Timiș, a pretins și primit de la inculpații Bledea Cosmin și Gîrbaci Vasilică, pentru a propune avansarea acestora în grad profesional înainte de termen, două seturi (8 bucăţi) jante Mercedes Clasa E şi anvelope pentru autoturismul personal. Pe data de 25 martie 2014, conform celor promise de inculpatul Crăciunescu Nicuşor Marcel, cei doi inculpați au fost avansați la gradul profesional următor, respectiv acela de comisar de poliție. La sfârșitul anului 2013 – începutul anului 2014, inculpatul Crăciunescu Nicuşor Marcel a pretins și primit de la doi agenți de poliție un set de anvelope ( 4 bucăţi), pentru autoturismul marca Mercedes ML, aparţinând soţiei sale și un televizor LCD. Ca urmare a remiterii acestor bunuri, unul dintre agenți a fost mutat, conform dorinței sale, în cadrul Compartimentului Accidente Grave din cadrul Serviciului Poliției Rutiere, iar celălalt a scăpat nesancționat pentru abaterile constatate în activitatea sa (urmare efectuării unui control)”, se mai arată în comunicatul DNA.
În afară de cei doi agenţi de la Rutieră – Cosmin Bledea şi Vasilică Gîrbaci – care vor fi cercetaţi sub control judiciar, toţi cei şase şefi de Poliţie vor fi prezentaţi Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă.
„Inculpaţilor li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 CPP, urmând ca la data de 20 ianuarie 2015, următoarele persoane să fie prezentate Tribunalului Timiș, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile: Muntean Petru Sorin, Berzescu Doru Adrian, Bolbos Florin Mircea, Crăciunescu Nicușor Marcel, Pavel Teodor și Temu Marian Dorinel. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupție. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, concluzionează procurorii DNA.
UPDATE. Magistrații Tribunalului Timiș au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor șase șefi de Poliție acuzați de corupție.
Cei doi agenţi de la Rutieră acuzați în același dosar, Cosmin Bledea şi Vasilică Gîrbaci, sunt cercetați în stare de libertate.
Articole pe aceeași temă:
Sefii IPJ Timis, acuzati de abuz in serviciu si luare de mita
Politia Timis, decapitata de DNA: Muntean, Bolbos si Craciunescu, retinuti pentru 24 de ore
Sediul IPJ Timis, luat cu asalt de procurorii DNA
Citiți principiile noastre de moderare aici!