Cei 80 de suspecți sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă, complicitate la contrabandă, luare sau dare de mită. Liderul rețelei, spun procurorii DIICOT, era chiar șeful Punctului de Trecere a Frontierei care coordona împreună cu șefii de tură activitatea infracțională.
„Din cercetările efectuate în mai multe dosare penale, vizând săvârșirea unor infracțiuni de contrabandă de către membrii diferitelor grupuri infracționale, s-a desprins concluzia că poliţiştii de frontieră din PTF Stamora-Moraviţa, sub coordonarea şefului de punct – Furcea Gabriel Ionuţ – şi a şefilor de ture, s-au constituit şi acţionau în mod coordonat, în cadrul unui grup infracţional organizat, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie, pentru a obţine diferite beneficii materiale, care erau împărţite între membrii grupării infracţionale, prin neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu privitoare la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere, în special a infracțiunilor de contrabandă, precum şi a contravenţiilor săvârşite în zona lor de competenţă”, spun cei de la DIICOT.
Membri rețelei nu se ocupau numai cu contrabanda, spun anchetatorii. Cereau șpăgi pentru tot ceea ce puteau, chiar și… din tradiție.
„S-a evidențiat apoi faptul că activitățile ilicite desfășurate prin PTF Moravița nu vizau doar activitățile de contrabandă, ci orice activități apte să genereze venituri ilicite – sprijinirea traficului de migranți; favorizarea unor infractori dați în urmărire generală, prin permiterea accesului acestora nestingherit peste frontiera de stat; omiterea constatării, contra unor sume de bani, a oricăror abateri de natură contravențională înregistrate la momentul trecerii frontierei și, nu în ultimul rând, atunci când nu putea fi constatată nicio neregulă, prin pretinderea de sume de bani de la persoanele care tranzitau frontiera, invocându-se o așa-numită tradiție, căreia călătorii trebuiau să i se supună”, transmit reprezentanții DIICOT.
UPDATE: Vama Moravița, blocată de descinderile procurorilor DIICOT și DGA
Vama Moravița a fost blocată de descinderile procurorilor DIICOT și DGA, atât la intrarea în țară cât și la ieșire formându-se cozi de mașini. Blocajul a durat doar până în jurul orei 10, când traficul a fost reluat. Polițiștii se află încă la fața locului pentru a prelua probe.
UPDATE 2: Mai mulți polițiști de frontieră și civili, ridicați de procurori și duși la audieri la Timișoara
Polițiștii și procurorii au instituit filtre și pe drumul spre Vama Moravița. Mașinile nu sunt oprite, însă oamenii legii cercetează atent fiecare autovehicul care trece prin zonă. Deja mai mulți polițiști de frontieră și civili au fost duși la audieri, la Timișoara. Printre cei ridicați de procurori se numără și vânzătoarea magazinului din vamă, acolo unde s-ar fi desfășurat o parte a tranzacțiilor între polițiștii de frontieră și cei care îi mituiau.
Citiți principiile noastre de moderare aici!