Agenţii Poliţiei Locale s-au deplasat, în noaptea de joi spre vineri, în clubul situat în Parcul Justiţiei, în zona centrală a Timişoarei, nu departe de primărie, în urma unor sesizări. Au făcut verificări şi au decis să îl amendeze pe DJ-ul care întreţinea atmosfera în localul respectiv.
„Polițiștii locali au acționat azi-noapte, în jurul orei 02.20, unde au existat sesizări că se ascultă muzică la intensitate ridicată în zona centrală și deranjează liniștea locuitorilor. Astfel, în urma verificărilor, s-a constatat că muzica se auzea din zona Parcului Justiției – mai exact de la clubul Toniq. La fața locului s-a luat măsura sancționării contravenționale cu 500 de lei conform Legii 61/1991 republicată a DJ-ului localului, care a declarat că a dat muzica mai tare la cererea clienților”, au arătat reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara.
Autorităţile locale reamintesc faptul că cei care tulbură liniştea pe timpul nopţii şi ziua între orele 13.00-14.00 riscă amenzi.
„Reamintim că potrivit Legii 61/1991 republicată constituie contravenție și se sancționează tulburarea liniștii locatarilor între orele 22.00-08.00 și 13.00-14.00, de către orice persoană, prin producerea de zgomote, larmă sau folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în vecinătatea acestora”, precizează reprezentanţii Poliţiei Locale.
Alte articole pe aceeași temă:
Politia Locala a verificat cluburile din zona stadionului. Concluzia? Nu e deranj!
Citiți principiile noastre de moderare aici!