După succesul înregistrat pe scenele din București, a venit și rândul iubitorilor de teatru din Timișoara să descopere și să vizioneze acest spectacol, în premieră, la Teatrul Naţional, în data de 9 mai.
Conceput ca un dialog între două personaje – Ilie Moromete și Cocoșilă – montarea prezintă întâlnirea cu doi actori magistrali, Marcel Iureș (Moromete), un artist al nuanțelor hâtre, și George Mihăiță (Cocoșilă), în același registru al firescului absolut, cum ne-a obișnuit de la începutul carierei până la ultimul rol. Spectacolul prilejuiește numeroase momente de ilaritate, precum și reflecții asupra universului românesc realist și mitic.
“Pai… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, una dintre cele mai apreciate piese de teatru ale momentului, s-a dovedit a fi o punere în scenă emoționantă și profundă, ce stârnește hohote de râs, dar și sentimente tulburătoare.
Spectacolul va avea loc vineri, 9 mai, de la ora 19.
Citiți principiile noastre de moderare aici!