Edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, crede că nu este suficient ca proprietarii acestor clădiri şi terenuri lăsate în paragină să fie amendaţi pentru că nu îşi întreţin bunurile, el propunând să plătească taxe la primărie. Şi asta, pentru că imaginea oraşului are de suferit.
„Constatăm în municipiul Timişoara, dar putem face aceeaşi constatare în multe locuri în ţara noastră, cred că în întreaga ţară, că o mulţime de proprietăţi, terenuri şi clădiri – ajunse pe mâna unora şi altora de o manieră care lasă semne de întrebare, dar asta e o altă discuţie – sunt lăsate în paragină. Nu cred că e în regulă să mai tolerăm aşa ceva. Cred că trebuie să introducem taxa pe paragină. Doresc să introducem taxa pe paragină, prin care să apară creanţe fiscale vizavi de cei ce nu sunt în stare să-şi întreţină proprietăţile. Treaba primăriei este să încerce să dea oraşului o altă imagine”, a declarat Robu.
Întrebat de reporterul www.tion.ro dacă o astfel de taxă este legală, pentru că în trecut a mai propus o taxă, cea pe turnuleţ, care nu se poate aplica potrivit prevederilor Codului Fiscal, edilul-şef a afirmat că ar exista o posibilitate de încadrare.
„E în lucru acum, există o posibilitate de încadrare, pentru că se afectează şi mediul. Nu există o rubrică în Codul Fiscal cu titlul de paragină, evident, dar există alte reglementări la care pot fi încadrate aceste situaţii, pentru că ele produc afectări ale mediului, ale imaginii oraşului, ale sănătăţii oamenilor”, a răspuns Robu. El susţine că a avut unele consultări pe această temă cu şeful Direcţiei Fiscale a Municipiului, Adrian Bodo.
„M-am consultat… Şi dânsul cercetează, dar există taxe care se aplică pentru afectarea mediului”, a adăugat edilul.
Primarul Timişoarei spune că multe proprietăţi care se află într-o stare avansată de degradare aparţin unor instituţii ale statului. „O parte din paragină e a Guvernului!”, reclamă el.
Întrebat dacă o altă parte nu este totuşi a primăriei, mai ales că viceprimarul Traian Stoia a prezentat până acum nenumărate cazuri de imobile din cartierul Fabric care aparţin municipalităţii şi sunt într-o stare jalnică, Robu a explicat că… nu sunt în paragină la acelaşi nivel.
„Chiar paragină la nivelul acesta la care să se poată aplica taxa nu cred că avem. Clădiri avem unele în stare proastă, dar ne preocupăm să le reabilităm”, susţine edilul.
Ce valoare ar urma să aibă această nouă taxă pe paragină și cum ar urma să fie efectiv aplicată?
„Va fi cât se poate de ridicată, pentru că altfel nu are niciun sens. Se vor face poze, se vor lua toate probele ca să se poată susţine aplicarea unei asemenea taxe. Facem noi impunere”, a conchis primarul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!