Sistemul de teleasistenţă sau de telealarmare pentru bătrâni a fost introdus, în 2006, în cadrul Compartimentului de îngrijire la domiciliu al Serviciului pentru Protecţia Socială a Persoanelor Vârstnice de pe Calea Sever Bocu. La vremea respectivă reprezenta o premieră pentru România. Sistemul era compus dintr-un aparat care se monta în paralel cu telefonul beneficiarului, la domiciliul său, pentru ca, în caz de urgenţă, prin simpla apăsare a unui buton, a dispozitivului de activare, un medalion sau o brăţară, bătrânul să poată contacta automat dispeceratul de teleasistenţă, care funcţiona permanent la Serviciul pentru Protecţia Persoanelor Vârstnice. Cei de la dispecerat puteau astfel să comunice imediat cu persoana vârstnică aflată sub monitorizare care avea nevoie de ajutor, să vadă datele sale de contact şi, în funcţie de situaţie, să intervină ei sau să solicite o ambulanţă.
Sistemul a fost desfiinţat în timpul noii administraţii, reprezentanţii municipalităţii motivând că aparatura nu mai era funcţională din punct de vedere tehnic, că au existat probleme legate de funcţionarea sa de mai multă vreme şi că nu se mai găseau piese de schimb.
Viceprimarul Traian Stoia, cel care răspunde de partea socială la primărie, a afirmat că nu ne putem permite astfel de „performanţe”, achiziţionarea unui nou sistem de acest gen, că principala prioritate a administraţiei locale este infrastructura rutieră, iar „restul sunt colaterale”.
Fostul viceprimar Adrian Orza, cel care a venit cu iniţiativa implementării unui astfel de sistem de telealarmare, după ce a văzut cum funcţionează în Franţa, la Mulhouse, crede că până la urmă totul ţine de… feedback-ul electoral.
„Sunt extrem de dezamăgit şi de supărat că s-a renunţat la sistemul de telealarmare (…) Aici este vorba de vieţi omeneşti. Să cumpere alt computer, să upgradeze sistemul! Cei din Franţa funcţionează cu el aşa. Ceea ce eu nu am spus la vremea respectivă este că cei de la serviciul social nu au dorit, de la bun început, să aibă acel sistem pentru că era vorba de muncă în plus. Că dacă nu ne obligă legea să îl facem de ce să îl facem… La insistenţa mea, dincolo de faptul că l-am cumpărat la un preţ derizoriu, lucrurile au funcţionat, deşi nu a existat o apetenţă pentru chestia asta, pentru extinderea sa. Cam 30.000 de euro a costat la vremea respectivă, ne-au ajutat cu achiziţionarea cei de la Primăria Mulhouse (…) Pe domeniul social eu nu m-am gândit niciodată la un feedback electoral. Nu m-am gândit la voturi, asta trebuie să se înţeleagă, că nu faci nişte lucruri şi aştepţi întotdeauna voturi… Oamenii ăia pot să cadă în apartament. Sigur că sunt importante drumurile, canalele şi toate lucrurile astea, dar cred că nişte oameni care n-au pe nimeni merită câteva mii de euro ca să aibă un sistem care să le protejează viaţa. Upgradezi în ziua de azi tot. Nu înţeleg!”, a afirmat Orza.
De cealaltă parte, primarul Nicolae Robu susţine că nici nu ştia că acest sistem de teleasistenţă pentru bătrâni nu mai funcţionează.
„Nu ştiu că nu funcţionează. Nu ştiu… Mă interesez să văd. Dacă este vorba de zeci de mii de euro evident că vom aloca bani şi vom achiziţiona un alt sistem. Zeci de mii de euro putem găsi. Mă voi interesa”, a declarat Robu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!