Elena Udrea a ajuns la sediul Direcției Naționale Anticorupție în jurul orei 12, oră stabilită de procurorii care au citat-o să se prezinte, în dosarele „Gala Bute” şi „Microsoft”.
Fostul președinte PMP nu a dat vorbit cu presa la intrarea în sediul instituției, precizând doar că a venit să dea declarații în dosarul „Microsoft”.
Elena Udrea este acuzată, în dosarul „Microsoft”, de trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în declaraţii de avere, iar în dosarul „Gala Bute”, ea este acuzată de abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi luare de mită.
Câteva persoane au huiduit-o pe Elena Udrea când aceasta a ajuns în fața sediului DNA. Aceștia aveau pancarte pe care scria „Toţi băsiştii la puşcărie”, „Bă$€$cu e aici”, „Mai am un singur dor, Bă$€ la vorbitor (pe interior) şi „Nuţi la Târgşor”.
Articole pe aceeași temă:
Camera Deputatilor a aprobat cererea privind urmarirea penala a Elenei Udrea
Citiți principiile noastre de moderare aici!