Timişul a avut un procent de promovare de 65,84 înainte de contestații, 66,42 după contestații. Practic, procentul de promovare al Timişului a urcat în urma soluționării contestaţiilor, dar a scăzut imediat după descoperirea fraudei de la liceul din Făget. Înainte de finalizarea controlului de la Făget și după eliminarea candidaților care au fraudat examenul de Bacalaureat, cel mai vestic judeţ al ţării a ajuns la un procent de 65,42, pierzând aproape jumătate de procent față de rezultatele înainte de contestații și 1 procent față de cele după contestații. Din cei 94 candidați eliminați ca urmare a măsurilor luate de Comisia din Centrul de Examen de la Făget, 49 au fost admiși inițial, diferența până la 94 fiind respinși și înainte de eliminare.
Din cele 13 săli de examen de la liceul din Făget, în 10 săli s-a constatat că nu s-a respectat întocmai procedura.
“În una din cele 10 săli am constatat cu regret implicarea cadrelor didactice, care nu numai au permis elevilor să copieze, dar i-au şi sprijinit în acest demers. La, Făget, Timiş se derulează şi o anchetă a procuraturii. La nivelul cadrelor didactice măsurile sunt cele mai drastice, permise de Legea Educaţiei”, a spus ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
176 de absolvenţi de liceu au susţinut Bacalaureatul la această şcoală.
Alte articole pe aceeași temă:
Frauda la BAC, in Faget! Ministrul Educatiei – propunere de eliminare pentru peste 60 de elevi
Citiți principiile noastre de moderare aici!