Valoarea investiție în zona Sf. Gheorghe a fost de 258.000 de lei, spun cei de la Enel.
„Astfel, în cadrul lucrărilor de retehnologizare, a fost modernizat postul de transformare din Piața Sf. Gheorghe prin montarea a trei celule de linie 20 kV cu separator de sarcină, a două celule de transformator 20 kV cu siguranțe fuzibile precum şi şase tablouri de joasă tensiune. În locul transformatorului vechi au fost montate două transformatoare noi de 630 kVA care să poată susține un consum mult mai mare în zonă”, au transmis reprezentanții Enel.
În plus, mai spun cei de la Enel, au fost montate şi echipamente pentru telecontrol, un tablou pentru alimentarea serviciilor auxiliare, trei dispozitive de detectare a defectului, o unitate periferică cu doi acumulatori precum şi modul GSM şi antenă astfel încât postul de transformare modern să fie integrat în sistemul de telecontrol de la distanță.
„Unul dintre principalele beneficii ale sistemul Telecontrol este că permite tehnicienilor Enel să execute manevrele de realimentare cu energie aproape instant, în cazul unor întreruperi care afectează zone extinse. În cazul apariţiei unei defecţiuni, în loc să fie trimisă o echipă de electricieni pe teren care să o inspecteze, acţiune ce necesită timp, sistemul Telecontrol permite identificarea zonei afectate mult mai repede şi efectuarea de la distanţă a manevrelor pentru realimentarea cu electricitate a consumatorilor. În plus, sistemul Telecontrol reprezintă un prim pas pentru reţelele inteligente, ce permite alături de contorul inteligent, o conectare digitală între contor şi sistemul de control, aducând astfel multiple beneficii consumatorilor”, au concluzionat reprezentanții Enel.
Citiți principiile noastre de moderare aici!