Manifestarea va avea loc sâmbătă, 20 august 2016, de la ora 9, la Biserica Militară din Piața 700, și se va încheia cu depunerea unei coroane de flori la placa memorială a Regimentului 6 Artilerie Grea român, aflată la sediul din Piaţa Huniade nr. 1 al Muzeului Banatului din Timișoara. Vor participa reprezentanți ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război – Filiala Timiș, ai Brigăzii 18 Infanterie ,,Banat”, ai Muzeului Banatului din Timișoara, veterani de război din Regimentul 6 Artilerie Grea român și urmași ai acestora.
Înfiinţat în 1923, Regimentul 6 Artilerie Grea român a avut garnizoana de reşedinţă la Alba Iulia, comuna Floreşti (judeţul Cluj), Sibiu şi Timişoara (sediul Muzeului Banatului din Piaţa Huniade nr. 1).
Regimentul a participat la campania armatei române împotriva Uniunii Sovietice de la începutul acesteia (22 iunie 1941), sprijinind acţiunile de luptă ale trupelor române si germane la trecerea Prutului (3 iulie 1941), trecerea Nistrului (17-19 iulie 1941) şi cucerirea Odessei (16 octombrie 1941), până la 23 august 1944. După lovitura de stat de la 23 august 1944, când România s-a alăturat Naţiunilor Unite, a luat parte în cooperare cu trupele româno-sovietice la acţiunile de luptă împotriva trupelor germano-maghiare, ce au dus la eliberarea zonei petrolifere din Valea Prahovei, eşecul ofensivei germano-maghiare asupra Timişoarei (10-17 septembrie 1944) şi revenirea nord-vestului Transilvaniei la teritoriul naţional al României (25 octombrie 1944).
Sub conducerea veteranului de război Constantin Călina, veteranii de război din acest regiment au organizat între 1987-2011 o aniversare în memoria celor căzuţi pe câmpul de luptă în fiecare an, la 20 august, la ora 9, la sediul Muzeului Banatului, regimentul supravieţuind ofensivei sovietice declanşată la 20 august 1944 pe aliniamentul Iaşi-Chişinău.
Această aniversare este cea mai longevivă manifestare a veteranilor de război din armata română. Dacă în 1992 la ea participau 78-80 persoane, în prezent în Timişoara mai sunt doar puțini veterani de război, ce nu mai pot participa din cauza vârstei înaintate. Din acest motiv veteranii de război ai regimentului şi urmaşii acestora, la iniţiativa profesorului Laurenţiu Mioc şi a col. (r) Neculai Stegăriţă, au decis continuarea tradiţiei de comemorare a eroilor şi a veteranilor de război din Regimentul 6 Artilerie Grea român.
Citiți principiile noastre de moderare aici!