Primarul Nicolae Robu a citit vineri, în conferinţa de presă a PNL Timiş, scrisoarea timişoreanului stabilit peste hotare, în Germania, la Leipzig, bucuros că cineva l-a sfătuit să meargă înainte cu planul său cu metroul.
Omul i-a povestit că şi acolo au fost critici când s-a decis să se introducă metroul, dar că după ce s-a întâmplat asta toată lumea a fost mulţumită.
„Sunt un timișorean care vă scriu din Leipzig, unde sunt stabilit de 15 ani. Cu toate că și aici avem casa noastră, am păstrat și casa din Timișoara, așa că urmărim cu interes toate realizările pe care le faceți pentru Timișoara și timișoreni. Vreau să vă confirm că ideea cu metroul este excelentă și să nu o abandonați sub nicio formă. Leipzigul este un oraș cam de mărimea Timișoarei și de anul trecut s-a dat drumul la metrou. Și aici au fost mulți care au criticat, dar de când s-a dat drumul nu mai zice nimeni nimic și toată lumea e foarte mulțumită. A și devenit deja o mândrie pentru oraș, nimeni nu și-ar mai putea închipui orașul fără city tunnel. Cu toate că există o autostradă de centură în jurul orașului, există și o șosea rapidă (noi încă nu avem, a reamintit Robu), cu patru benzi, care străbate orașul de la sud la nord (…) Nu vă faceți nicio grijă, că ideile dumneavoastră sunt mai mult decât corecte și lumea o să vă țină minte ca unul dintre cei mai mari primari pe care i-a avut Timişoara” – i-a scris timişoreanul din Leipzig lui Robu.
Cât despre critici, primarul crede că cei care se opun unei asemenea idei sunt „limitaţi” până la urmă.
„Într-o mulţime de alte oraşe, ducerea în subteran a unor linii de cale ferată folosite ba pentru tramvaie, ba pentru trenuri în regim S-Bahn nu e ceva ieşit din comun. La noi atâta de limitaţi sunt unii că li se pare că o astfel de idee este ceva fantasmagoric”, a afirmat Robu.
În ceea ce priveşte afirmaţiile făcute zilele trecute de premierul Victor Ponta, care l-a catalogat pe Nicolae Robu ca fiind „un primar buclucaş care face metrouri” când România nu are încă centuri şi autostrăzi, edilul-şef a refuzat să comenteze…
„Eu sunt om serios, nu comentez luările la mişto… E treaba oricui. Cine m-a luat? Domnul Ponta? Nicio problemă, nu comentez nicicum. Eu las ceva făcut efectiv, nu vorbe…”, a replicat Robu.
Articole pe aceeași temă:
Ponta il ironizeaza pe Robu: Un primar buclucas face metrou, sa facem centuri si autostrazi
Primaria Timisoara pregateste studiul de fezabilitate pentru introducerea metroului
Robu, cu metroul Timisoarei la Bruxelles: a intrebat-o pe Corina Cretu cum poate accede la bani!
Citiți principiile noastre de moderare aici!