Fabrica germanilor de la Rieker ar urma să se închidă în următoarele luni. Conform Lugojeanul.ro, unitatea de producție din domeniul încălțămintei din Lugoj ar urma să își înceteze activitatea. Informația ar fi fost confirmată potrivit sursei amintite de mai mulți angajați ai respectivei fabrici, dar nu și de conducerea unității.
„Vom trimite în zilele următoare un comunicat de presă, inclusiv la dumneavoastră. Deocamdată nu comentăm nimic”, a declarat pentru publicația lugojeană Ionuț Păsulă, managerul companiei Rieker România.
În ciuda insistențelor noastre, la numărul de telefon al companiei lugojene nu a răspuns nimeni pentru a confirma sau infirma această informație.
UPDATE. Notificare pentru viitoarele disponibilizări
Deși conducerea producătorului german nu a confirmat încă decizia, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș a fost depusă notificarea de disponibilizare pentru un număr de peste 600 de persoane.
„Am primit zilele acestea o notificare cu privire la o disponibilizare totală a unui număr de 663 de angajați. Fabrica ar urma să se închidă în perioada următoare”, am aflat de la Pavel Kasai, șeful ITM Timiș.
UPDATE 2. Rieker a anunțat închiderea fabricii de la Lugoj și motivele deciziei luate
După ce informațiile referitoare la închiderea fabricii din Lugoj au apărut în presă, germanii de la Rieker au reacționat și au anunțat, într-un comunicat de presă, de ce au decis să închidă unitatea de producție. Anunțul oficial al producătorului de încălțăminte face referire la creșterea costurilor cu forța de muncă de pe piața locală, stimulată de lupta dusă de diferiți angajatori pentru atragerea personalului tot mai greu disponibil, fluctuația mare de personal cu impact asupra calității muncii prestate, și lipsa școlilor profesionale care să ofere personal pregătit. De asemenea, cei de la Rieker mai vorbesc și de scăderea productivității muncii angajaților români. Reprezentanții firmei spun că erau nevoiți să aducă oameni cu autobuze de la 70 de kilometri depărtare, ceea ce a crescut costurile de producție, iar costul utilităților ar fi crescut cu 35% în ultimele trei luni.
Problemele de personal și cele legate de costul muncii ar fi afectat cel mai mult activitatea firmei, spune anunțul oficial.
„Firma Rieker a început activitatea în România în Februarie 1998 și a fost unul din cei mai mari angajatori din vestul României. Firmele de producție ale concernului Rieker România au angajat în cei peste 20 de ani de existență peste 20.000 de salariați și au fost produse aici peste 47 de milioane de perechi de pantofi. Piața muncii este extrem de dinamică și de competitivă în județul Timiș și va fi din ce în ce mai competitivă, ceea ce face să crească din ce în ce mai mult costurile cu forța de muncă, pe fondul unei lupte acerbe pentru atragerea angajaților. De asemenea, ne confruntăm cu lipsa forței de muncă calificată în domeniul confecții încălțăminte din cauza absenței școlilor profesionale. Cu toate că numărul actual de angaiați nu depășește 700, rezultă o fluctuație foarte mare, din ce în ce mai accentuată în ultimii ani, circa 40 % din angajați find noi, ceea ce duce la o scădere a calității produselor. Productivitatea muncii de asemenea este în scădere. Aproximativ 55 % din personalul angajat face naveta cu 11 autobuze din localitățile din jurul Lugojului, unele autobuze aducând angajații chiar și de la 70 km , ceea ce însemnă de asemenea costuri însemnate”, a anunțat Rieker, sub semnătura directorului general Markus Rapp.
Problemele activității fabricii lugojene s-ar mai datora și creșterii cu mai mult de o treime a costurilor utilităților, dar comunicatul nu precizează și care ar fi acestea.
„Un alt aspect important este costul tot mai ridicat al utilităților, confruntându-ne cu o creștere de 35 % în ultimele 3 luni. Toți acești factori fac nerentabilă și nesustenabilă producerea unei cantități prea mici de pantofi raportată la costurile în creștere, În consecință, ne vedem obligați să încetăm activitatea de producție din România. Vom lua toate măsurile de protecție socială prevăzute de legislația în vigoare . Am contactat deja firmele din Lugoj care sunt în căutare de angajați, în vederea facilitării angajării cât mai curând a salariaților noștri”, se mai arată în comunicatul semnat de Markus Rapp.
Trimite articolul
Xdaca fabrica de pantofi din lugoj sa inchis acum multi ani de unde se poate recupera cartea de munca