Procurorii DNA au mers luni să ceară acte de la Primăria Timișoara, în urma unei sesizări făcută de un fost angajat al PMT, aflat acum la Inspectoratul de Stat în Construcții. Luni, edilul-șef ne-a confirmat că cei de la DNA au cerut mai multe autorizații de construire și certificatele de urbanism conexe, dar n-a putut oferi mai multe detalii.
„N-a fost nicio percheziție, nicio descindere în forță a polițiștilor și a procurorilor DNA. Pur și simplu, mai de dimineață s-au prezentat doi procurori de la DNA care mi-au prezentat o adresă și mi-au și explicat conținutul acesteia. Se cereau documente despre parcă opt autorizații de construcție și un proiect de HCL pentru un PUD și certificatele de urbanism conexe. Mi-au explicat că au venit personal ca să poată discuta personal cu cei de la Direcția de Urbanism, pentru că la o altă solicitare pentru alte autorizații de construcție, nu s-au dat din prima toate documentele cerute și a fost nevoie să revină. Ca să nu se mai întâmple așa, au venit personal ca să le explice ce le trebuie. I-am chemat pe directorul Direcției de Urbanism și pe șefa de la Autorizări, domnul Ciurariu și doamna Borcsi, domnii procurori au explicat ce le trebuie și gata, asta a fost tot. În momentul în care există reclamații, plângeri, păi ce să facă instituțiile de resort altceva decât să înceapă o cercetare? Vom vedea dacă cineva a greșit. Dacă a greșit, trebuie să plătească. În ce mă privește nu am nicio emoție, nu e nicio greșeală de la mine și niciuna despre care eu să știu că au făcut-o alții și o tolerez”, a explicat, marți, primarul Timișoarei.
Vizat în ancheta DNA este însă și un șantier pentru mai multe case din sudul Timișoarei, printre care se află și două imobile ce vor reveni copiilor edilului-șef, care sunt ridicate pe un teren donat de Robu în 2017 celor doi.
Practic, un dezvoltator imobiliar construiește mai multe case pe str. Boema, iar două dintre aceste case îi revin familiei Robu, mai exact celor doi copii ai primarului Timișoarei. Edilul-șef susține că procurorii DNA au cerut autorizațiile de construire și certificatele de urbanism conexe pentru opt construcții, printre ele și cele pentru casele în discuție. Terenul de 1.027 mp a fost cumpărat în anul 2005 de Nicolae Robu și soția Florica Robu, dar în 2017 edilul l-a donat celor doi copii. Claudiu-Raul Robu a primit 519 mp, iar Andreea-Paula Robu a primit 522 mp.
„În privința celor două case, câte una a fiecăruia dintre copiii mei, câte una din casele înșiruite. Acolo se construiesc câte 3 case înșiruite și din fiecare pachet de 3 case, una este a unuia din copiii mei. Deci două din cele șase case sunt alte copiilor mei. Presupun că cineva a făcut o reclamație, că de ce m-ar mira să se întâmple așa. Totul este corect. Eu le-am atras atenția în mod special când a venit documentația, să nu cumva să greșească cu ceva. Toate interpretările, acolo unde este loc de interpretări, să fie făcute în defavoarea lor și nicidecum să riscăm să vină cineva ulterior și să acuze vreo favorizare”, a completat edilul-șef.
Robu și-a ridicat copiii în slăvi și spune că tot ce au obținut aceștia au obținut prin muncă.
„Cred că nu are nimeni pretenția în țara românească, încă nu s-a ajuns acolo și sper să nu se ajungă acolo vreodată, ca copiii unui demnitar să nu aibă toate drepturile firești de cetățean. Nu trebuie să aibă privilegii, iar în ceea ce privește pe copiii mei, eu vă asigur că nu au avut decât de tras de pe urma funcțiilor pe care le-am ocupat eu. Amândoi sunt doctori ingineri în calculatoare și tehnologia informației, amândurora le-am recomandat nici să nu publice în România, pentru că probabil la câtă răutate am văzut în societatea românească, unii o să pună succesele lor pe seama pozițiilor tatălui. Ei m-au ascultat și au lucrări publicate pe tot mapamondul. Sunt copii care au muncit, care sunt crescuți într-un climat sănătos, așa cum am fost și eu. Ei provin dintr-o familie la prima generație intelectualizată, dar au fost crescuți în aceleași valori ale muncii, seriozității și toate evaluările care s-au făcut pentru ei, sub anonimat, de către studenți s-au clasat în frunte. Sunt foarte apreciați și sunt mândru că am asemenea copii”, a mai explicat Robu.
Mai mult, primarul Timișoarei spune că fiul lui, Raul Robu, refuză să urce pe scenă cu formația în care cântă ca să nu-i creeze lui probleme.
„Copilul meu cântă așa, de plăcere, într-o formație și nu vrea să urce pe scenă ca să nu-mi creeze mie probleme în Timișoara. Asta este familia Robu și să le ie rușine la niște ticăloși ordinari, care își permit ei, necinstiți, sunt convins, să ne împroaște pe noi cu noroi. Ar fi bine să fie mai mulți oameni ca noi. Noi nu vrem nimic necuvenit. Muncim și am muncit toată viața”, a conchis edilul-șef.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/procurorii-dna-din-nou-la-primaria-timisoara-direct-la-nicolae-robu/2267595
Citiți principiile noastre de moderare aici!