Povestea Florinei Gogiuman a fost relatată și în trecut de Tion.ro. Tânăra își dorea să fie mămică, așa că a apelat la un tratament care ar fi trebuit să o ajute în acest demers. Din păcate a suferit complicații medicale neașteptate, care i-au provocat un stop cardio-respirator. Acum, Florina are leziuni cerebrale.
Pentru a se recupera, tânăra de 33 de ani are nevoie de un tratament îndelungat într-o clinică neurologică. Costurile sunt însă mari, așa că Florina are nevoie de ajutorul vostru.
Pentru a strânge bani pentru tratament, colegii de lucru ai acesteia au decis să organizeze un eveniment caritabil, „Cookie Fair”. Astfel, timișorenii cu inimă mare sunt așteptați pe 7 septembrie, la City Business Centre, Clădirea C. Aici, între orele 10 și 16:30, doritorii vor putea să cumpere prăjituri delicioase, iar banii strânși vor ajunge în conturile dedicate recuperării Florinei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!