Femeia de 27 de ani este din Gătaia, iar polițiștii au descoperit în locuința ei aproape 2.300 de obiecte pirotehnice pe care le deținea fără drept. Captura a fost făcută în cadrul acțiunii „Foc de Artificii”, demarată cu prilejul apropierii sărbătorilor de iarnă.
„Polițiștii au dispus ridicarea în vederea confiscării a întregii cantități de articole pirotehnice descoperită. În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice conform Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive”, spun oamenii legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!