Festivalul internaţional de bijuterii organizat la Palatul Baroc din Timişoara va reuni 12 dintre cei mai buni designeri de bijuterii handmade din întreaga ţară, dar şi din străinătate. Finaliştii, atent selectaţi, luptă pentru titlul de „Cel mai bun designer de bijuterie”, spun organizatorii, şi provin din Rusia, Spania, Ucraina, Bulgaria. Reprezentanţii României vor veni din Bucuresti, Petroșani, Oradea, Sibiu, Caracal, Arad şi bineînţeles Timişoara. Aceştia vor prezenta publicului accesorii unicat, realizate prin tehnici inedite.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 25 octombrie, cu începere de la ora 17.00. În cadrul festivalului va fi organizat şi un concurs de fotografie, „Bijuteria în Ramă”, la care sunt invitaţi să participe fotografi cu experienţă sau amatori. Seara va cuprinde prezentări de modă, o expoziţie de bijuterii, un concert de muzică simfonică, un spectacol de tango argentinian şi festivitatea de premiere, în incinta Săli Baroce a Muzeului de Artă.
Organizatorii au ales să dedice evenimentul Majestăţii Sale Regele Mihai.
„Familia Regală, în general, şi Majestatea Sa Regele Mihai, în mod special, au apreciat şi susţinut întotdeauna talentul, dăruirea, creativitatea. De aceea, este firesc ca un eveniment ca acesta, care celebrează frumosul, lucrul făcut cu talent şi dăruire, să îi fie închinat Majestăţii Sale Regele Mihai, la împlinirea unei venerabile vârste de 93 de ani”, precizează aceştia.
Acţiunea este şi una caritabilă, pentru că participanţii vor putea dona bani, la faţa locului, pentru Asociația Autism Infantil Timișoara – Centrul „Copii şi Zâne”.
Fiind un eveniment dedicat eleganţei, ţinuta de seară este obligatorie, atrag atenţia organizatorii. Intrarea este liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!